Reședință - Portal SEI Portalul educațional SEI  Admitere Admitere Bacalaureat Bacalaureat Titularizare Titularizare Euro 200 Euro 200 Bani de Liceu Bani de Liceu
Găzduire WEB pentru școli și licee Găzduire WEB pentru școli, licee și instituții educaționale Dictionare online Dicționare online Subiecte examene naționale "2007-2008" Subiecte examene naționale "2007-2008"
Subiecte examene naționale începând cu 2002 Subiecte examene naționale începând cu 2002 .campion .campion
SIVECO Romania  Ministerul Educației și Cercetării



  Răspunde la acest subiectSubiect nou Sondaj nou

> Astronomia pe înțelesul tuturor, Fascinația cosmosului
Vasile Tudor
Trimis: 1 Mar 2012, 10:52 AM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.488
Înscris: 18 Jan 10


Încă din cele mai vechi timpuri, în nopțile senine de vară, omul a contemplat cerul plin de stele din curiozitate, dar mai ales din necesități practice, având în vedere că aceste corpuri cerești, grupate în constelații, constituie repere vizibile față de care este posibilă orientarea în spațiu și timp. Prin sistematizarea cunoștințelor empirice acumulate în timp s-a născut astronomia (gr.astron-astru, nomos-lege), știință care studiază mișcările, structura și evoluția corpurilor cerești și a sistemelor formate prin interacțiunea acestora.
Inițial, s-a crezut că Pământul se află în centrul lumii, iar aștrii sunt alcătuiți din materie cerească neschimbătoare, în contrast cu materia terestră supusă transformărilor permanente. Odată cu dezvoltarea științelor naturii, rațiunea s-a impus simțurilor iar adevărul a ieșit la iveală, uneori cu mari sacrificii umane. Tulburătoarele provocări ale demersului cognitiv au fost aspru pedepsite în Evul Mediu, când trebuia respectat dictonul “crede și nu cerceta”. Giordano Bruno, teolog și filozof italian din perioada Renașterii, a fost condamnat și ars pe rug de către Inchiziție pentru pentru conceția sa panteistă și convigerea că Universul este infinit.
Concepția geocentrică a lui Ptolomeu a fost înlăturată încă din sec. al XVI-lea de către ipoteza heliocentrică a lui Copernic, după care Pământul se rotește în jurul axei sale și împreună cu celelalte planete se mișcă în jurul Soarelui, idee preluată și dezvoltată apoi de către Giordano Bruno și Galileo Galilei. Bazele mecanicii corpurilor cerești au fost puse de Isaac Newton, în celebra sa lucrare „Principiile matematice ale filozofiei naturale” (1687), în care, alături de principiile dinamicii, formulează și legea atracției universale.
În prezent s-a conturat un tablou complex asupra structurii și evoluției Universului, care se completează permanent cu noi descoperiri științifice. Stelele sunt imense sfere gazoase incandescente, în interiorul cărora au loc reacții de fuziune nucleară. În general, stelele sunt identificate printr-un singur corp (stele simple), dar pot fi formate și din mai multe corpuri (stele multiple). Pe bolta cerească se pot distinge roiuri stelare, care pot fi deschise (cum sunt Pleiadele) sau globulare (ca roiul M13 din constelația Hercule). Spațiul dintre ele nu este gol, ci ocupat cu materie interstelară formată din praf și gaze, care apare uneori sub forma unor pete luminoase difuze, numite nebuloase. Densitatea materiei interstelare este extrem de redusă, astfel încât stelele pot fi privite ca adevărate insule în imensitatea spațiului cosmic. Galaxiile sunt îngrămădiri uriașe de stele, care, la rândul lor, formează grupuri și roiuri de galaxii. Pe baza cercetărilor astronomice se apreciază că în Universul accesibil mijloacelor investigație actuale, numit Metagalaxie, există circa 101 de miliarde de galaxii. Din studiile efectuate asupra unui mare număr de galaxii s-a tras concluzia că universul se află în expansiune. Premiul Nobel pentru fizică, acordat anul acesta pentru validarea expansiunii accelerate a Universului, pune sub semnul întrebarii ipoteza „Big Bang”, adică a nașterii sale dintr-o singularitate primordială, superdensă și foarte fierbinte, în urma cu aproximativ 13,3 – 13,9 miliarde de ani. Într-adevăr, este dificil de demonstrat că, după „Marea Explozie”, mișcarea componentelor Universului devine accelerată. Teoria vortex a materiei are o altă viziune despre devenirea Universului. Expasiunea accelerată a Universului se explică prin schimbul de particule universale dintre acesta și Universul complementar, format din antimaterie.
Galaxia noastră, numită și Calea Lactee, are forma unei spirale imense, cu diametrul de circa 100 000 de ani-lumină, având stelele mai bătrâne dispuse în centru, iar brațele sale conțin stele tinere, care se formează permanent din nebuloase și din materia interstelară. Printre cele aproximativ 150 de miliarde de stele, se află și Soarele, la o distanță medie de 30 000 de ani-lumină față de centrul galaxiei, în jurul căruia se rotește cu o viteză de aproape 20 milioane de km pe zi în direcția stelei Vega. Soarele este o stea mijlocie, cu o compoziție procentuală de 70 hidrogen/28 heliu/2 alte elemente. Masa acestuia este distribuită cu precădere în partea centrală, extrem de fierbinte (14 milioane de grade) și are o densitate mai mică în atmosferă solară, care este formată din fotosferă, cromosferă și coroana solară. Reacțiile termonucleare din interior furnizează energia emisă de Soare în cosmos, din care numai a 2-a miliarda parte ajunge pe Pământ, cantitate totuși suficientă pentru a asigura baza primară a vieții și a resurselor energetice terestre. Constanta solară este de 1,98 cal/min/cm2 și reprezintă cantitatea de energie primită de la Soare într-un minut pe o suprafață de 1 cm2, măsurată la limita superioară a atmosferei terestre, perpendicular pe direcția de propagare a razelor solare.
De menționatcă, nu numai Soarele, ci și alte stele(ex. 61 Lebăda) au planete care se rotesc în jurul lor sub acțiunea forțelor gravitaționale de atracție , astfel încât se poate considera că formarea sistemelor planetare constituie mai degrabă o regulă, decât o excepție în Univers. Sistemul solar este format din 8 planete mari (Mercur, Venus sau Luceafăr, Pământ sau Terra, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun) și 3 planete pitice (Ceres, Pluto, Eris), care se mișcă împreună cu sateliții lor în același sens în jurul Soarelui, pe orbite eliptice situate aproximativ în același plan. Terra, această magnifică navă care poartă omenirea în istorie, are o mișcarea de rotație în jurul axei proprii de 23h56min4s (răspunzătoare pentru succesiunea zilelor și a nopților) și o mișcarea de revoluție, care se realizează în 365zile 6h 9min 9s și determină formarea anotimpurilor. Între Marte și Jupiter se află centura principală de asteroizi, care sunt resturi ale unei planete sfărâmate. Centură de asteroizi a lui Kuiper este formată din mici corpuri de gheață care gravitează dincolo de Neptun, iar mai departe se afla norul lui Oort, unde se găsesc milioane de nuclee de comete.
Nașterea și evoluția sistemului solar a constituit o mare provocare pentru oamenii de știință și a generat diverse ipoteze, mai mult sau mai puțin verosimile. De obicei, în explicarea formării sistemului solar, astronomii (Smidt,Weizsäcker,Fesenkov,Alfvén,Hoyle) pornesc de la ipoteza existenței, cu circa 5 miliarde de ani în urmă, a unei colosale nebuloase (compusă din gaze și praf cosmic în care predomina H și He) aflată în mișcare de rotație și supusă acțiunii forțelor gravitaționale. Se încearcă în diferite moduri să se explice distribuția neuniformă a momentului cinetic, care revine în proporție de 98 la sută planetelor și numai 2 la sută Soarelui, deși acesta înglobează aproape 98,86 la sută din masa Sistemului solar. Cei mai mulți astronomi înclină spre ideea formării concomitente a Soarelui și a planetelor. Spre exemplificare, Hoyle consideră că pe măsura contracției gravitaționale a nebuloasei primare - predominant de-a lungul axei de rotație - crește viteza unghiulară a acesteia, care duce implicit la apariția instabilității gravitaționale cu formarea unei mase centrale (Protosoarele), înconjurată de un disc turtit. Prin vârtejuri și concentrări de substanță în disc are loc formarea planetelor. Disproporția repartizării momentului cinetic, Hoyle o explică prin transferul acestuia de către câmpul magnetic al nucleului de la centrul spre periferia parțial izolată.
Apariția și dezvoltarea vieții pe Terra îi conferă un loc aparte în devenirea existenței și reprezintă un subiect fascinant pentru confruntările de opinii. Pare firească ipoteza că și alte planete pot fi leagăn și matrice pentru evoluția vieții, dacă pot să asigure condiții favorabile dezvoltării organismelor vii, de la cele mai simple până la ființe inteligente. Se așteaptă ca într-un viitor apropiat, exobiologia (ramură a biologiei care studiază prezența și particularitățile formelor de viață în cosmos), să dea o nouă viziune despre rolul și statutul omului în Univers.
Cucerirea spațiului cosmic, dincolo de Sistemul solar, este un deziderat pentru omenire. Până atunci, lumea stelară trebuie cercetată cu instrumente moderne care să suplinească imperfecțiunile organelor de simț ale omului. Așa a procedat Galileo Galilei (1564-1642) care, încălcând normele stabilite de Inchiziție, a confecționat o lunetă cu care a observat corpurile cerești, descoperind munții pe Lună, patru sateliți ai planetei Jupiter, fazele planetei Venus, structura stelară a Căii Lactee, petele solare etc. Condamnat de Inchiziție pentru ideile din lucrarea sa „Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii”, publicată în 1632, genialul savant a fost obligat să-și retracteze afirmațiile și a fost constrâns să-și petreacă restul vieții în arest la domiciliu.
Rezultate mult mai spectaculoase au fost obținute de astronomul William Herschel (1738-1822), cu ajutorul unui telescop optic, instrument extrem de util în domeniul radiațiilor optice cu lungimea de undă cuprinsă între 380 nm și 760 nm, care nu sunt absorbite de atmosferă și ajung la suprafața Pământului. Extinderea cercetării spațiului cosmic în domeniul microundelor(cu lungimea de undă de la 1 mm la 30 cm) și al udelor radio(cu lungimi de undă mai mari de 30 cm) se face cu ajutorul radiotelescopului, sistem tehnic format dintr-o antenă parabolică în focarul căreia este plasat un radioreceptor conectat la un echipament de înregistrare. Radioastronomia a apărut în 1931, când s-a descoperit radiația radio a Căii Lactee. Mai târziu au putut fi identificate radiația radio a Soarelui și surse extraterestre de radiounde, cum ar fi pulsarii (obiecte galactice emițătoare de radiounde sub formă de pulsații) sau quasarii (obiecte extragalactice care emit intens radiounde).
Prin observare directă, pe întreaga sferă cerească se pot număra aproximativ 6000 de stele, în schimb cu un telescop optic se văd peste 200 000 de stele. După cum se poate constata cu ochiul liber, stelele nu sunt identice între ele, ci diferă atât prin strălucire cât și prin culoare.
Strălucirea aparentă a unei stele depinde de energia emisă, dar și de distanța la care se află, fiind definită prin cantitatea de energie primită în unitatea de timp, pe unitatea de arie receptoare, așezată perpendicular pe direcția astrului. Magnitudinea aparentă caracterizează strălucirea unui corp ceresc așa cum apare acesta pentru un observator uman. Legătura dintre magnitudinea aparentă (m) și strălucirea aparentă (E) a fost stabilită în anul 1855 de către N.R.Pogson, printr-o relație logaritmică, și anume m+2,5.lg E=constant. Scara magnitudinii aparente are valori cuprise între -30(stele foarte strălucitoare) și +30(stele foarte slab strălucitoare).
Mult mai utilă în studiul comparativ al proprietăților fizice este magnitudinea absolută, definită prin magnitudinea aparentă a aceleiași stele dacă s-ar afla la o distanță de 10 parseci (1parsec=3,26 ani-lumină). Între magnitudinea absolută (M), magnitudinea aparentă (m) și distanța (d) până la stea, exprimată în parseci, există relația logaritmică M=m+5 – 5. lg d . De remarcat că, cele mai multe stele au aceeași magnitudine absolută, spre deosebire de magnitudinea aparentă.
Pe baza caracteristicilor spectrelor de radiații, la observatorul Harvard (SUA) a fost elaborată o clasificare a stelelor în clase spectrale, notate cu simbolurile A, B, F, G, K, M, N, O, R, S, W. Corelația dintre magnitudinea absolută și clasa spectrală a fost stabilită empiric de către astronomii E.Hertzprung (1873-1967) și H.N.Russell (1877-1957), independent unul de altul, fiind extrem de importantă pentru testarea unor teorii de structură și evoluție stelară. În diagrama H-R (axa ordonatelor corespunde magnitudinii absolute iar clasa spectrală este notată pe axa absciselor) , stelele nu umplu întregul plan, ci sunt distribuite de-a lungul unor benzi compacte care corespund unor stele supergigante, gigante, pitice albe, respectiv secvenței principale din care face parte și Soarele.
Stelele își au originea în materia difuză interstelară formată din praf și gaz interstelar și parcurg mai multe stadii de evoluție. În faza inițială are loc condensarea gravifică a unui nor cosmic prin mecanisme încă necunoscute. Pe măsura transformării energiei potențiale în energie cinetică, temperatura norului crește la zeci de mii de grade, când se produce ionizarea materiei, și apoi la câteva milioane de grade, când se declanșează reacțiile termonucleare care opresc contracția gravitațională. Protosteaua astel formată se transformă apoi în stea a secvenței principale, unde rămâne cea mai mare parte a vieții sale, deplasându-se lent spre dreapta în diagrama H-R. Când hidrogenul din nucleu a fost consumat în întregime, acesta se contractă, iar reacțiile termonucleare cuprind învelișul extern care se dilată progresiv, astfel încât steaua devine gigantă. Când temperatura din nucleul unei gigante depășește valoarea de 15 milioane de grade, atunci încep reacțiile termonucleare ale heliului care se transformă în carbon, iar steaua se deplasează spre stânga pe ramura gigantelor. După consumarea heliului din nucleu și a hidrogenului din învelișul adiacent, steaua se dilată și pierde masă, uneori procesele au caracter exploziv. Mai precis se pot întâlni următoarele situații :
- dacă giganta are o masă mică, apropiată de masa solară, atunci are loc o pierdere lentă de materie, iar nucleul fierbinte se transformă într-o pitică albă care moare prin răcire;
- dacă giganta are o masă medie, mai mare decât masa solară de referință dar mai mică decât triplul masei solare, atunci pierderea de materie are loc printr-o explozie de novă;
- dacă giganta are o masă mai mare decât triplul masei solare, atunci pierderea de materie are loc printr-o explozie de supernovă, deosebit de strălucitoare.
În urma exploziilor de novă sau supernovă, steaua trece în stadiul de pitică albă, dacă masa finală este mai mică decât masa soarelui. În caz contrar, steaua trece în stadiul de stea neutronică (prin contracție gravitațională violentă, atomii se neutronizează) sau de stea colapsată (prin colaps gravitațional dimensiunile se micșorează progresiv până se transformă într-o gaură neagră), după cum masa stelei rămase este mai mică, respectiv mai mare decât triplul masei solare de referință. Cunoașterea stadiului evolutiv al stelelor permite determinarea vârstei acestora și descifrarea compoziției chimice a materiei stelare. Soarele s-a format în urmă cu circa 5 miliarde de ani și va mai străluci pe cer încă atâția ani, perioadă mai mult decât suficientă pentru ca omenirea să atingă culmi nebănuite de progres tehnic și civilizație, să cucerească spațiul cosmic dincolo de sistemul solar și să populeze planete din alte sisteme stelare.
În încheiere, vă propun să meditați, stimați cititori, la profunzimea semnificațiilor din poezia „La steaua” (1decembrie 1918) a lui Mihai Eminescu(1850-1889):

La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, și nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmărește încă.




--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
Vasile Tudor
Trimis: 9 Jun 2012, 04:04 PM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.488
Înscris: 18 Jan 10


De aproape un deceniu m-am străduit să concep o teorie științifică care să explice unitar structurile elementare și interacțiunile fundamentale din Univers.
Cconceperea noi teorii n-a fost arbitrară, ci a rezultat din datele științifice actuale printr-o succesiune logică de etape, așa cum se prezintă mai departe.
Este firesc să presupunem că materia și antimateria au șanse egale de existență, dar nu împreună, pentru că se anihilează reciproc, transformându-se în fotoni.
Pentru a ieși din impas, trebuie să aceptăm ipoteza că Universul nostru(format din materie) coexistă cu Universul complementar(format din antimaterie), iar fotonul reprezintă o particulă universală primordială.
Pe de altă parte, teoremele lui Gauss pentru câmpul gravitațional și câmpul electric, pot fi explicate pe baza surselor de tip convergent(puțuri) și divergent(izvoare) pentru particule universale. De fapt, demonstrațiile pentru legea lui Coulomb și legea atracției universale(descoperită de Newton) sunt similare, doar că stările în care se află particulele universale sunt diferite - de foton respectiv de graviton.
Următorul pas în demersul cognitiv este introducerea conceptului de dipol vortex, ca model pentru unitatea dialectică “particulă-antiparticulă”, care asigură schimbul de particule universale între cele două universuri.
În acest mod se oferă o explicație simplă pentru “apariția” particulelor universale prin polul divergent al DV și “dispariția” particulelor universale prin polul convergent. Mai mult, se justifică faptul că proprietățile antiparticulelor sunt “reflexia în oglindă” a proprietăților particulelor corespunzătoare, adică reprezintă o transformare geometrică de tip simetrie față de o suprafață aproximată cu un plan. Se pare că enigma devenirii existenței se află la granița dintre materie și antimaterie.
Pe măsura aprofundării demersului cognitiv, am fost fascinat că interacțiunile și structurarea materiei pe diverse nivele de organizare, de la particule elementare, atomi și molecule, la sisteme planetare și galaxii, sugerează că, dipolul vortex este un veritabil model cognitiv pentru abordarea coerentă și unitară a realității obiective.
Pe baza acestui model pot fi explicate, chiar și la nivel intuitiv, concepte și relații abstracte, ca de exemplu, expansiunea accelerată a Universului, găurile negre, dualismul undă-corpuscul, relația lui Einstein dintre masă și energie etc.
Se poate afirma că, există suficiente argumente în favoarea teoriei dipolilor vortex, concepție novatoare care permite integrarea unitară și coerentă a cunoștințelor actuale, are valențe predictive și este deschisă interpretărilor filozofice și chiar religioase.

În acest cadru conceptual, vă propun să reflectați la enigmele Universului.

Imagine atașată
Imagine atașată


--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
pescarus
Trimis: 10 Jun 2012, 07:39 PM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.377
Înscris: 13 Dec 05




--------------------
Mesaj personal
Top
Vasile Tudor
Trimis: 17 Jun 2012, 07:24 AM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.488
Înscris: 18 Jan 10


Se știe că, la limita orizontului cosmologic au fost puse în evidență surse foarte intense de radiație electromagnetică, denumite quasari(quasi-stellar radio source). Termenul este impropriu, deoarece un quasar nu trebuie identificat cu un corp cvasi-stelar, ci reprezintă o zonă activă, cu raza de 10 până la 10.000 de ori mai mare decât raza Schwarzschild a găurii negre supermasive din galaxie, alimentată prin discul de creștere.
Semnificația acestui concept prezintă încă multe necunoscute pentru specialiști. Pentru reflecție, vă prezint o interpretare novatoare bazată pe teoria dipolilor vortex.
Așa cum am mai afirmat, existența trebuie abordată în sens dialectic, ca Multivers dual, modelat prin unda cosmică pentru diferența de concentrație a particulelor universale. Buclele de expansiune și de contracție, care corespund materiei, respectiv antimateriei, alternează în Multivers, considerat fără limite spațio-temporale.
Universul în care trăim este format din materie și se află într-o buclă de expansiune, după care urmează bucla de contracție pentru un Univers format din antimaterie. La granița dintre cele două universuri pot să apară procese cosmice de anihilare a materiei și antimateriei, cu transformarea acestora în radiație electromagnetică. Aceste zone active reprezintă sursele îndepărtate care emit cantități enorme de energie electromagnetică în spectrul vizibil și al undelor radio.
Se pare că, la trecerea dintre universuri, materia și antimateria se destructurează în particulele universale primordiale, pentru a se structura în buclele de expansiune și contracție prin configurații de dipoli vortex, pe diverse nivele de organizare.


Imagine atașată
Imagine atașată


--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
Vasile Tudor
Trimis: 15 Nov 2012, 11:34 AM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.488
Înscris: 18 Jan 10


Bazele logicii dialectice

Imagine atașată
Imagine atașată


--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
Vasile Tudor
Trimis: 3 Dec 2012, 08:28 AM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.488
Înscris: 18 Jan 10


Cum l-am descoperit pe Dumnezeu

Punctul de plecare îl constituie scientia nova, prin abordarea științifică a realității obiective în logica dialectică.
Teoria vortex a materiei este o concepție novatoare de tip configurațional pentru structurarea materiei pe diverse nivele de organizare, printr-o viziune dialectică asupra devenirii existenței, în care principiul „unității și opoziției contrariilor”, formulat de filozoful german Georg Wilhelm Friedrich Hegel, joacă un rol esențial.
Se știe că, materia și antimateria nu pot exista împreună, deoarece se anihilează reciproc, transformându-se în energie. Conceptul de vortex are semnificația de punte de legătură între materia din Universul nostru și antimateria din Universul complementar.
Modelul vortex al devenirii existenței este sugerat de teoremele lui Gauss pentru câmpul gravitațional și câmpul electric, care pun în evidență surse de tip convergent (puțuri) și divergent (izvoare) pentru particule universale, al căror comportament poate fi descris riguros în cadrul mecanicii cuantice și al teoriei relativității.
Referitor la legea atracției universale și legea lui Coulomb, se poate demonstra teoretic și verifica experimental că vortex-urile convergente se atrag iar cele divergente se resping prin forțe invers proporționale cu pătratul distanței dintre ele.
Oricărei microparticule i se poate asocia un vortex simplu sau reprezintă o anumită configurație a acestora.
În cadrul teoriei vortex pot fi explicate fără dificultate structurile elementare și interacțiunile fundamentale din Univers, existența antiparticulelor și fenomenul de anihilare, relația lui Einstein dintre masă și energie, expansiunea Universului, Black Hole(gaură neagră) și White Hole(gaură albă) etc.
Pentru a modela în cadrul general al existenței unitatea de contrarii particulă-antiparticulă, termenul de “vortex” trebuie înlocuit cu expresia “dipol vortex” , deosebit de sugestivă. Un dipol vortex este asociat unității dialectice particulă-antiparticulă , având două stări posibile, și anume:
-starea normală, în care particula se află în Universul nostru, iar antiparticula, în Universul complementar;
-starea inversată, în care polii vortex-ului au locația schimbată față de cazul normal. Spre deosebire de starea normală, care este mai mult sau mai puțin stabilă, cea inversată este instabilă, având o probabilitate foarte mică de realizare.
Antiparticulele generate artificial prin reacții nucleare în marile aceleratoare de particule sunt instabile, deoarece corespund unor dipoli vortex inversați față de cei existenți, cu care se anihilează, transformându-se în particule universale în starea cuantică de fotoni. În cursul reacțiilor nucleare la energii mari pot să apară pentru scurt timp și antiparticule în stări metastabile, ca de exemplu, pozitroniul. Procesele de anihilare sau de generare de particule exprimă de fapt, descompunerea, respectiv refacerea configurațiilor dipolilor vortex din particulele universale primordiale. Deschiderea sau închiderea unor dipoli vortex, înseamnă apariția, respectiv dispariția simultană a particulelor și antiparticulelor corespunzătoare.
Interacțiunile aleatoare dintre particulele universale - prin ciocniri perfect elastice - asigură proprietățile de omogenitate și izotropie ale spațiului și uniformitatea timpului, prin care se justifică, pe baza operațiilor de simetrie, legi importante de conservare a unor mărimi fizice (teorema Noether). Din invarianța funcției lui Lagrange față de translațiile infinitezimale în spațiu, rotațiile spațiale infinitezimale și translațiile infinitezimale în timp, rezultă legile de consevare ale impulsului mecanic, momentului cinetic, respectiv a energiei mecanice totale.
Forța motrice a schimbului de particule universale între cele două lumi - coexistente în sens dialectic - este diferența de concentrație a acestora, care asigură devenirea existenței. Se poate afirma că Universul în care trăim se află într-o buclă de expansiune, iar Universul complementar se află într-o buclă de contracție. Faptul că particulele și antiparticulele au aceeași pondere în Universul dual pare o ipoteză firească.
Un argument astronomic în favoarea teoriei propuse, este evoluția unor stele către stadiul de gaură neagră („black hole”), un veritabil vortex care se manifestă la scară cosmică. Găurile de vierme, numite și poduri Einstein-Rosen, reprezintă o extensie a găurilor negre, dincolo de raza Schwarzschild, a unor soluții pentru ecuațiile teoriei relativității generalizate. Ele sunt construcții topologice care „leagă printr-o scurtătură” zone îndepărtate ale Universului. În teoria vortex, podurile Einstein-Rosen asigură schimbul succesiv de particule universale între Universul nostru și Universul complementar. Un bilanț pozitiv pentru schimbul global de particule universale prin vortex-uri este cauza expansiunii Universului.
De remarcat că, teoria dipolilor vortex permite abordarea unitară și coerentă a informațiilor ștințifice actuale, cu o largă deschidere la interpretări filozofice și religioase, fiind un veritabil instrument al gândirii, cu funcții explicative și predictive deloc neglijabile.
Dificultățile de înțelegere a coexistenței Universului nostru cu Universul complementar pot fi depășite la nivel abstract în cadrul unui Univers cvadridimensional dual, având în comun axa timpului, care poate fi analizat riguros prin aplicarea teoriei relativității și a mecanicii cuantice.
În Universul cvadridimensional coordonatele spațiale și temporale sunt intrinsec legate între ele, fiind descris în teoria relativității restrânse printr-o metrică pseudoeuclidiană(Univers Minkowski), iar în teoria relativității generalizate metrica este neeuclidiană(riemanniană), având tensorii dependenți de concentrațiile de masă.
Pe de altă parte, coform mecanicii cuantice, localizarea microparticulelor se exprimă în termeni de probabilitate și statistică matematică, pătratul amplitudinii funcției de undă normate find egal cu probabilitatea de localizare a microparticulelor în unitatea de volum din spațiul configurațiilor, iar valoarea medie a unei mărimi fizice coincide cu valoarea medie a operatorului asociat.
Universul în care trăim rprezintă manifestarea “in actu”(actualitate, realitate) a existenței, iar Universul complementar poate fi interpretat ca manifestarea “in potentia” (potențialitate, posibilitate) a existenței.
Universul complementar este “cheia ” demersului cognitiv pentru abordarea divinității, dacă ne raportăm la conceptul religios al “Lumii de dincolo ” în care se manifestă “Spiritul”, cu semnificația de “Idee absolută” în filosofia lui Hegel.
Spiritul, deși coexistă cu materia, nu poate fi reprezentat spațial în Universul nostru, având doar o dimensiune temporală, find matricea devenirii existenței prin intermediul interacțiunilor dintre dipolii vortex și schimbul de informații cu Universul complementar.
Faptul că, omul sau orice altă ființă inteligentă din Univers, au fost create “ după chipul și asemănarea cu Dumnezeu”, face trimitere la psihanaliză, în care psihicului uman este structurat pe trei nivele cognitive, mai precis, de conștient, subconștient și inconștient. Deși comportamentul uman se bazează pe nivelul conștient, subconștientul este un nivel intermediar spre inconștient, care asigură o legătură intrinsecă cu divinitatea. Este fascinant că, în mentalul colectiv se face distincție între conștiință și “ suflet ”, pentru a sublinia gradul de interferență cu entitatea spirituală supremă, corelată cu credința cunoașterii Adevărului absolut.
Informația este modalitatea psihicului uman de a transpune la nivel coștient legile universale ale manifestării și devenirii existenței. Altfel spus, psihicul uman poate procesa informația în mod direct sau prin intermediul calculatoarelor sau a altor mijloace tehnice concepute pe parcursul evoluției culturii și civilizației.
Într-o exprimare sugestivă, psihicul uman, este“ o poartă dintre întuneric și lumină”, pe care o deschidem progresiv în abordarea asimptotică a adevărului absolut prin adevăruri relative din ce în ce mai riguroase.
Se poate afirma că, Biblia, Coranul, Tora sau alte cărți fundamentale ale religiei transmit mesaje codificate, despre cine suntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm.
În acest context, afirmația lui Malraux că, “ Secolul XXI va fi religios, sau nu va fi deloc”, capătă semnificații tulburătore despre statutul și rolul ființei umane în Univers. Marea provocare a sec. XXI este abordarea cunoașterii existenței pe baza unității dialectice "materie - spirit". Numai așa pot fi înțelese pe deplin schemele informaționale de structurare și transformare ale materiei.
Nu ne rămâne decăt să reflectăm asupra enigmelor cunoașterii la frontierele dintre știință, filosofie și religie, ca posibilitate veritabilă de a ne justifica existența prin creativitate. Alfel spus, pe traiectoria devenirii umane, credința trebuie integrată în demersul științific și filosofic al abordării existenței sub semnul valorilor perene de bine, frumos și adevăr.
Se pare că avem un destin fascinant pe Terra, această magnifică "navă" care poartă omenirea în istorie.



--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
Vasile Tudor
Trimis: 5 Dec 2012, 08:50 AM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.488
Înscris: 18 Jan 10


Esența sensibilității umane poate fi exprimată sugestiv prin "DOR DE NECUPRINS".


--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
Vasile Tudor
Trimis: 24 Dec 2012, 09:50 AM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.488
Înscris: 18 Jan 10


Stimați participanți pe forum,
Cu ocazia intrării în sărbătorile de iarnă, vă doresc dvs. și tuturor celor interesați de enigmele Universului un "CRĂCIUN FERICIT " pe traiectoria aspirației la îndeplinirea tuturor viselor din prezent și viitor. Dumnezeu să vă ajute!...


--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
Vasile Tudor
Trimis: 1 Feb 2013, 04:30 PM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.488
Înscris: 18 Jan 10


Sub semnul reflecției

Imagine atașată
Imagine atașată


--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
Vasile Tudor
Trimis: 14 Feb 2013, 08:09 AM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.488
Înscris: 18 Jan 10


Corelarea teoriei lui Dirac cu dualitatea existenței

Imagine atașată
Imagine atașată


--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
Vasile Tudor
Trimis: 14 Mar 2013, 09:06 AM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.488
Înscris: 18 Jan 10


Enigmele planetei albastre

Imagine atașată
Imagine atașată


--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
Vasile Tudor
Trimis: 27 Apr 2013, 11:48 AM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.488
Înscris: 18 Jan 10


Univers sau Multivers?!

Imagine atașată
Imagine atașată


--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
0 utilizator(i) citesc acest subiect (0 vizitatori și 0 utilizatori anonimi)
0 utilizator(i):

Opțiuni Răspunde la acest subiectSubiect nou Sondaj nou

 

 
  © 2002 SIVECO Romania SA. All Rights Reserved