Reședință - Portal SEI Portalul educațional SEI  Admitere Admitere Bacalaureat Bacalaureat Titularizare Titularizare Euro 200 Euro 200 Bani de Liceu Bani de Liceu
Găzduire WEB pentru școli și licee Găzduire WEB pentru școli, licee și instituții educaționale Dictionare online Dicționare online Subiecte examene naționale "2007-2008" Subiecte examene naționale "2007-2008"
Subiecte examene naționale începând cu 2002 Subiecte examene naționale începând cu 2002 .campion .campion
SIVECO Romania  Ministerul Educației și Cercetării



Pagini: (14) [1] 2 3 ... Ultimul » ( Primul mesaj necitit ) Răspunde la acest subiectSubiect nou Sondaj nou

> Homo religiosus, Fără religie, nu poate fi cunoscută pe deplin complexitatea ființei umane
Vasile Tudor
Trimis: 7 Mar 2012, 04:43 PM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.742
Înscris: 18 Jan 10


Religia este un element fundamental al conștiinței omului care marchează istoria culturii și civilizației încă de la origini, căci homo faber a fost totodată homo ludens, sapiens și religiosus. Altfel spus, religia a apărut odată cu omul pentru că „ la nivelurile cele mai arhaice ale culturii, a trăi ca ființă umană este în sine un act religios” (Mircea Eliade – La Nostalgie des Origines).
În sens gnoseologic, religia reprezintă un anumit mod de a percepe existența prin raportare la divinitate, componentă existențială care este prezentă totdeauna în sufletul omului. În lucrarea „Divinae Institutiones”, scriitorul latin Lactantius propune ca etimologie pentru termenul de religie, verbul religare (a lega, a uni), în sensul de unire cu Dumnezeu. Deși există o mare diversitate istorică și geografică a manifestărilor religioase, trăsătura comună este conferită de sacralitate, aspirația la perfecțiune a omului, vector valoric opus profanului, care semnifică degradarea ființei umane.
Încercările de explicare a existenței au apărut progresiv, pe măsura desprinderii lui Homo Sapiens de linia biologică a antropoidelor. Din necesitate, dar și din curiozitate, omul primitiv a început contemplarea naturii odată cu dezvoltarea conștiinței sale. Soarele, dătător de viață, plantele și animalele, ca sursă de hrană, dar și fulgerele, trăsnetele sau uraganele devastatoare au fost înzestrate cu puteri supranaturale care intervin implacabil în viața omului, lipsit de apărare. Astfel, ia naștere un tablou tulbure și fantastic despre realitatea înconjurătoare, bazat pe o diversitate de credințe care se întrepătrund - animismul, totemismul, magia, cultul strămoșilor, cultul Soarelui, al Lunii și al stelelor etc. Experiența religioasă s-a dezvoltat în conexiune cu ritualul, simbolul și mitul dar și cu morala și filozofia până s-a ajuns la dogme și doctrine elaborate la nivel de sisteme unitare, deosebit de complexe, care au rezistat probei timpului și au marcat profund viața unor comunități în devenirea istorică. Mitul reprezintă reflectarea realității sub forma unor legende, istorisiri fantastice sau alegorii despre zei, eroi sau alte ființe fabuloase. Din punct de vedere al sferelor tematice și al modalităților de exprimare, se pot distinge diverse tipuri de mituri: teogonice, despre zei și atributele acestora, cosmogonice, despre apariția lumii, etiologice, despre originea unor obiceiuri, tradiții sau instituții care marchează profund viața comunităților primitive.
Unele mituri încearcă să explice fenomene din natură, ca de exemplu, în mitologia greacă mișcarea Soarelui pe bolta cerească este interpretată alegoric prin carul lui Helios. Multe evenimente din istorie au fost transfigurate la nivel mitologic (ciclul troian, întoarcerea Heraclizilor, cântecul Nibelungilor) dar și cutezanța omenească (îndrăzneala lui Prometeu de a domina natura, încercarea lui Icar de a zbura) sau sentimente omenești eterne (dragostea profundă a lui Orfeu și Euridice, prietenia lui Oreste și Pilade, dorul neîmplinit al lui Eros și Psyche). La exprimarea religioasă prin ritual și mit, se adaugă simbolul, ca mijloc adecvat care trece dincolo de om pentru a se ajunge la Transcendent. După Mircea Eliade, omul religios este creator de mituri pe care le experimentează în practică prin ritual. Etnologul Julius E. Lips este de părere că la populațiile primitive mitul ține loc de biblie și de carte de istorie, de cod al bunelor maniere și de lexicon. În concepția psihanalitică (Sigmund Freud, G. C. Jung), miturile sunt explicate prin conflicte la nivelul inconștientului colectiv. În abordarea structuralistă, Claude Lévi Strauss pune în evidență semantica profundă și inconștientă a mitului la nivelul unor colectivități. Raportarea la existență prin ritual și mit, se completează prin simbol, mijloc abstract de a trece dincolo de sine pentru a ajunge la Transcendent. Ele sunt o încercare îndrăzneață de a exprima aspecte ale existenței care nu pot fi formulate în totalitate pe cale verbală. De pildă, în reprezentarea infinitului, Constantin Brâncuși s-a folosit de o succesiune de module romboidale, dispuse ritmic pe verticală.
Un salt calitativ pe traiectoria devenirii religioase a ființei umane este trecerea de la politeism la monoteism, de la recunoașterea mai multor divinități la acceptarea unei divinități supreme. În ascensiunea vieții spirituale a omului există o lege imanentă și atemporală, căreia i se supune pentru a se depăși pe sine, pe care Brunschvicg o numește Dumnezeu. Referitor la raportul dintre dimensiunea mitologică-simbolică și mijloacele primare ale expresiei religioase – revelația, crezul și dogma - certătătorul Ninian Smart consideră că „Doctrinele sunt o încercare de a da sistem, claritate și forță intelectuală la ceea ce este revelat prin limbajul mitologic și simbolic al credinței religioase”.
Într-un alt registru semantic, religia reprezintă matricea oricărei ordini sociale, o valoare primordială superioară individului, căruia îi modelează conștiința și îi dirijează conduita (Em. Dürkheim). Experiența sacrului este o trăire religioasă intensă centrată în jurul divinității, care este percepută ca o taină de către credincioși. În gândirea unor filozofi, Dumnezeu este descris prin atribute fundamentale ale existenței – principiu explicativ al lumii, al ordinii universale și al capacității noastre de a deține cunoștințe certe (Descartes), creator al lumii (Conciliul de la Niceea), impulsul inițial sau primul motor (Aristotel ), principiu activ în devenirea lumii (B. Pascal), principiu imanent sau esența lucrurilor, dincolo de care nimic nu poate să existe (Spinoza). De remarcat, imposibilitatea unei definiții filozofice complete a divinității, care este fie absolutul, cauza primară și impersonală a lumii, fie o ființă personală, transcendentă în raport cu lumea , altfel spus, poate fi localizată spațio-temporal sau este dincolo de această lume. Această dispută transpusă în planul artei, s-a manifestat variat, de la reprezentări abstracte ale lui Dumnezeu, până la atribuirea unor trăsături antropomorfice. Cum Dumnezeu este incognoscibil pentru ființa umană, imperfectă și trecătoare, s-a pus problema existenței acestuia. Fără a intra în amănunte despre argumentele pentru existența lui Dumnezeu, formulate de teologul Toma din Aquino, este bine de menționat consecințele unor opțiuni tranșante asupra acceptării sau nu a credinței. Așa cum a remarcat filozoful francez B. Pascal, cei care câștigă pariul despre existența lui Dumnezeu, pot câștiga totul fără să piardă nimic după moarte. Deci, trecătorilor prin această lume telurică, pariați fără șovăire că Dumnezeu există,chiar dacă nu știm cum arată! Este suficient să admitem că Dumnezeu este creatorul atotputernic și atotștiutor al lumii, temelia și garanția moralității, fără de care nu există armonie și reguli universale. Numai așa viața capătă sens și finalitate.
În prezent, viața spirituală a Terrei se află sub semnul unei diversități religioase, de la budism la hinduism, până la islamism și creștinism.
Budismul este una din cele mai vechi religii, bazată pe învățătura lui Budha despre adevărurile sfinte, care se referă la cauzele suferinței (dorințe neîmplinite, căutarea plăcerilor și succesiunea reîncarnărilor purificatoare, încetarea suferinței atunci când credinciosul urmează cele opt nobile căi, în care ideile, intențiile, cuvântul, acțiunea, viața, efortul, atenția și meditația sunt juste. Eliberarea finală de suferință este posibilă prin nirvana, care pune capăt reîncarnărilor succesive dominate de legea karma. Morala budistă are ca repere compasiunea și asceza dar și pasivitatea și neîmpotrivirea la rău.
Hinduismul este o religie sincretică, care a apărut în India prin preluarea și îmbinarea unor credințe din cultele vedice dar și din budism și brahmanism. Hinduismul contemporan este deosebit de complex, de la meditație transcendentală cu accent filozofic, la adepții unor zeități precum Vishnu, Shiva, Devi etc. Termenul Brahman are semnificația de trinitate, având drept Creator pe Brahma, apoi pe Vishnu, ca și Păstrător, iar pe Shiva, ca Nimicitor. Se spune că Brahma l-a creat pe Manu, care a fost primul om, din corpul căruia au apărut patru tipuri de caste : din cap au ieșit Brahmanii (oamenii cei mai buni și cei mai sfinți), din mâini, Kshatriyas (conducătorii și războinicii), din coapse, Vaisyas (meseriașii), iar din picioarele lui Manu provin restul oamenilor. În concepția hindușilor, vaca este deținătoarea unei mari puteri, fiind identificată cu întregul univers vizibil. Potrivit hinduismului, sufletul este atman, principiul vieții sau sufletul, unicul adevărat, restul nu este decât maya ( iluzie). Dar există și karma, care determină consecințele faptelor fiecăruia. Al treilea mare adevăr este reîncarnarea, care, prin transformări succesive pregătește credinciosul pentru o unire finală cudivinitatea, pentru a trece într-o stare de fericire nepieritoare.
Islamul este o religie monoteistă, bazată pe preceptele Coranului, răspândită cu precădere în unele țări din Asia și Africa. Pentru musulmani, Coranul este cuvântul lui Alah (Dumnezeu), revelat profetului Muhammad de către îngerul Gabriel. A doua sursă a religiei islamice este Sunna (Cutuma), exprimată în culegerile de hadith care conțin spusele profetului Muhammad, precum și faptele acestuia și ale unora dintre însoțitorii săi. Pentru a deveni musulman, o persoană trebuie să facă mărturisirea de credință (Shahada) : „Nu există dumnezeu în afară de Dumnezeu, iar Muhammad este trimisul lui Dumnezeu”. Există o autoritate oficială (Ummah) care decide dacă este sau nu acceptat de comunitatea de credincioși.
Într-o traducere aproximativă, crezul musulman se exprimă, astfel : “Cred în Dumnezeu și Îngerii Săi; și în Scripturile Sale; și în trimișii Săi; și în Ziua de Apoi ; și în Soartă, că Binele și Răul sunt de la Dumnezeu; și în Înviere după moarte. Mărturisesc că nu există nimic demn de venerație în afară de Dumnezeu; după cum mărturisesc că Muhammad este trimisul său”.
Obligațiile musulmanului se regăsesc în „Cei Cinci Stâlpi” ai Islamului – mărturisirea de credință (rugăciunea, postul, dania și pelerinajul ). Musulmanii susțin că Dumnezeu a relevat Cuvântul Său prin Muhammad dar și prin alți profeți, printre care Adam, Avraam, Moise și Isus, iar iudaismul și creștinismul, bazate pe învățăturile cuprinse în Tora, respectiv Biblie, derivă din învățătura unora din acești profeți.
Creștinismul este o religie larg răspândită în Europa, partea centrală și de sud a continentului african, America de Nord și America de Sud, Australia, și mai puțin în Asia, Oceania și partea de nord a Africii. Alături de iudaism și islamism,creștinismul este o religie monoteistă centrată în jurul lui Dumnezeu trivalent, înțeles ca Sfântă Treime – Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Etimologia cuvântului creștin vine din „christianus”, derivat de la Hristos, „Cel Uns”, Mesia și Fiul lui Dumnezeu, preluat în greacă prin Christós, care la origine este traducerea din ebraică a cuvântului Moșiach. Creștinismul s-a dezvoltat împrenă cu iudaismul și islamismul, religii monoteiste pe care le îmbogățește cu mărturia Noului Testament. Învățăturile creștinismului sunt cuprinse în Biblie sau cartea Sfintei Scripturi, care cuprinde două părți : Vechiul Testament și Noul Testament. Vechiul testament, scris în limba ebraică, prezintă Geneza sau Facerea Lumii de către Dumnezeu, Căderea în păcat a primilor oameni, Adam și Eva, formarea poporului Israel, precum și informații esențiale despre profeți și profeții. Textul mai include și psalmii – o culegere de rugăciuni și imnuri străvechi de proslăvire a Domnului, Pildele lui Solomon, Cântarea Cântărilor, Cartea lui Iov etc. Vechiul testament a promovat un sistem etic riguros, care a rezistat timpului, exprimat sintetic în Decalog sau Cele zece porunci, pe care Moise le-a primit de la Dumnezeu, pe muntele Sinai, înscrise pe două table de piatră, care în traducere se transcriu astfel:
„Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alți dumnezei sfară de mine.
Să nu-ți faci chip cioplit și să nu întruchipezi nimic din câte sunt în ceruri, pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini lor și nici să le slujești…
Să nu iei în deșert Numele Domnului, Dumnezeului tău. Căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce ia în deșert Numele Lui .
Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești… Să lucrezi șase zile…iar a șaptea zi este zi de odihnă, închinată Domnului, Dumnezeului tău…
Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se adauge zilele în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău.
Să nu ucizi.
Să nu fii desfrânat.
Să nu furi.
Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău.
Să nu poftești casa aproapelui tău. Să nu poftești soția aproapelui tău, nici robul, nici roaba lui, nici boul, nici asinul lui și nimic din câte are aproapele tău.”
Noul Testament descrie tulburătoarea viață a lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trimis pe pământ să arate oamenilor calea cea dreaptă și să ispășească păcatele acestora prin sacrificiul pe cruce a propriei sale vieți. Tot aici sunt prezentate Epistolele (Cuvântul lui Dumnezeu către primii creștini), precum și Apocalipsa , o carte cu profeții despre sfârșitul lumii. Învățătura Mântuitorului poartă numele de Evanghelie, cuvânt care provine din limba greacă și înseamnă „vestea cea bună”.
În Biblie, Iisus Hristos apare în dublă ipostază – divină și umană – adevăr confirmat de moartea sa pe cruce, urmată de învierea și înălțarea sa la cer. Fidelitatea față de esența creștinismului primordial este esențială pentru credincioși, în ciuda modificărilor pe care le-a căpătat de-a lungul timpului în confruntarea nde idei.
Cele trei mărturisiri de credință ale creștinilor, ce explică dogmele de bază comune tuturor tendințelor și confesiunilor apărute, sunt : simbolul apostolic (anul 50), simbolul niceno-constantinopolitan, stabilit prin sinoadele ecumenice de la Niceea(325) și Constantinopol(381),simbolul atanasian(dată incertă sec.IV-VIII). Crezul exprimă o sinteză a valorilor creștinismului :
„Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul
Făcătorul cerului și al pământului,
văzutelor tuturor și nevăzutelor.
Și într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
Unul –Născut, Care din Tatăl S-a născut
mai înainte de toți vecii.
Lumină din Lumină,
Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat,
Nascut, nu făcut ;
Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire
S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt
și din Maria Fecioara, și S-a făcut om.
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat
si a pătimit și S-a îngropat.
Și a înviat a treia zi, după Scripturi.
Și S-a înălțat la ceruri și șade în dreapta Tatălui.
Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții,
a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul,
Care de la Tatăl purcede,
Cela ce împreună cu Tatăl și Fiul
este închinat și slăvit,
Care a grăit prin prooroci.
Într-una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică,
Mărturisesc un Botez, întru iertarea păcatelor.
Aștept învierea morților
Și viața veacului ce va să fie. Amin!”
În Biblie se menționează că Irod, guvernatorul provinciei Iudeea, aflând că proorocii vestiseră nașterea unui mare împărat și temându-se pentru funcția sa , a poruncit să fie uciși toți pruncii mai mici de un an. Din păcate, el nu a înțeles că era vorba despre un împărat al sufletelor și nu despre un pretendent la scaunul său.Chiar dacă Iisus Hristos s-a născut și a trăit în Palestina, mesajul său este universal, fiind răspândit în toată lumea de către apostoli, și în general de către adepții care au propovăduit credința creștină dincolo de Ierusalim, unde primul martir a fost Ștefan, ucis cu pietre de evrei. Un rol important l-au avut apostolii Petru și Pavel, care au pus bazele unor comunități de creștini, nu numai printre evrei, ci și printre greci și romani. Pentru ca o persoană să treacă la creștinism, trebuia să respecte două acte rituale : botezul și euharistia (împărtășania).Dintre cei zece apostoli doar Ioan nu a sfârșit ca martir. Pe când era exilat în insula greacă Pattmos i s-a arătat Domnul și i-a zis: „Eu sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă. Scrie carte despre tot ce vezi și trimite-o bisericilor…” Timp de aproape 300 de ani, adepții creștinismului au trebuit să îndure persecuțiile din partea statului roman dar și dramele interne provocate de erezii. Soldații și aristocrația romană erau loiale Cezarului și nu acceptau noua ordine a lui Hristos, care refuza sacrificiile pe altare în numele unor idoli și milita pentru egalitatea socială. Împăratul Nero este unul dintre cei mai cruzi persecutori, care a răspândit vestea că incendierea Romei este datorată creștinilor, pentru ca aceștia sa fie uciși în amfiteatrele romane. În aceste condiții, creștinii au trecut la o viață clandestină, mutându-și în catacombele romane reuniunile conduse cu înțelepciune de episcopi.
Soarta creștinismului s-a schimbat în anul 312, când Constantin cel Mare, fiul nelegitim al generalului Constantin Chlorus și al unei credincioase orientale cu numele Elena, a trecut la creștinism, acordând libertate noii religii prin Edictul de la Milano. Din ordinul său are loc la Niceea primul Conciliu al Bisericii creștine, având ca scop combaterea arianismului. După anul 394, când împăratul Theodosius declară creștinismul singura religie oficială, templele sunt transformate în biserici, jocurile olimpice sunt suspendate, pentru ca în anul 529, școala de filozofie din Atena să fie închisă din ordinul lui Iustinian. Se instaurează astfel, epoca de aur a Părinților Bisericii, care au început interpretarea Evangheliilor, cel mai important dintre ei fiind Augustin (354-430). În ierarhia bisericească, dintre episcopii care dețin rangul suprem, se detașează cel al Romei, care devine Papă, fiind considerat succesor al apostolului Petru, aspect deloc de neglijat pentru a câștiga autoritate asupra lumii creștine.
Alte repere importante ale lumii antice sunt : căderea Imperiului Roman de Apus în anul 476, când ultimul împărat roman Romulus Augustulus este detronat de generalul barbar Odoacru, care și-a luat titlul de rege al Romei, influența islamică din sec. VIII-XI în bazinul mediteranean, separarea în 1054 creștinismului în catolicism (biserica apuseană) și ortodoxism (biserica răsăriteană), sub conducerea papei, respectiv a patriarhului de la Constantinopol, sfârșitul Imperiul Roman de Răsărit, cunoscut și sub numele de Bizanț, prin cucerirea Constantinopolului, în anul 1453, de către Mohamed al II-lea.
Istoria medievală este o perioadă tulbure din viața popoarelor, marcată de evenimente militare cu profunde rezonanțe politice, precum : războiul de o sută de ani (1337-1453) dintre Anglia și Franța (unde s-a remarcat curajul deosebit al luptătoarei Jeanne d’Arc), mișcarea de eliberare din Spania de sub ocupația arabă (cunoscută sub numele de Reconquista), lupta împotriva invaziilor mongole din Europa și Asia, cruciadele desfășurate sub lozinca „războiul sfânt”, pentru eliberarea Ierusalimului și a „Sfântului Mormânt” de sub ocupație păgână, lupta de eliberare a italienilor de sub tutela monarhilor germani, lupta antiotomană. Este bine de menționat că Țările Române, deși slab dezvoltate economic, au reprezentat o pavăză la Dunăre a creștinătății în calea expansiunii turcești.
Transformări deosebit de importante în evoluția culturii și civilizației s-au produs în Renaștere. Termenul de Renaștere (fr. renaissance, it. rinascimento) derivă din verbul a renaște și reprezintă o mișcare ideologică și culturală din sec. XIV-XVI (Italia), sec. XVI (Franța, Germania, Țările de Jos), a doua jumătate a sec. al XVI-lea și începutul sec. al XVII-lea (Anglia, Spania), sec. XVI, XVII și sec. al XVIII-lea (Țările Române), caracterizată prin respectul față de om (umanism), reactualizarea valorilor antichității, reforma religioasă, progres economic, descoperiri geografice, apariția capitalului industrial și bancar, dezvoltarea orașelor etc.
În sânul bisericii a apărut Reforma – o stare de spirit reformatoare manifestată printr-o mișcare ideologică cu un pronunțat revendicativ, în diverse forme:
-lutheranismul, promovat în a prima jumătate a sec. al XVI-lea, în Germania, de Martin Luther, care s-a ridicat împotriva vânzării de indulgențe și a susținut o nouă doctrină religioasă, bazată pe mântuirea prin credință, simplificarea cultului catolic și libertatea credincioșilor de a interpreta Biblia ;
-calvinismul, învățătură propagată la mijlocul sec. al XVI-lea, la Geneva, de Jean Calvin, care se pronunță pentru o biserică simplă, fără ritualuri fastuoase și îndeamnă pe credincioși să caute izbăvirea într-o viață activă și morală ;
-anglicanismul, a fost impus în Anglia de Henric al VIII-lea, Tudor, între anii 1531-1534, care, după ce a luat o serie de măsuri pentru restrângerea influenței papalității, s-a proclamat șeful suprem al bisericii engleze, căreia i-a secularizat o parte din avere ;
-reforma catolică (contrareforma) a fost inițiată de papalitate cu sprijinul dinastiei de Habsburg (Spania) pentru o înnoire a bisericii catolice.
Este perioada ]n care au apărut noi ordine monahale, dintre care ordinul călugărilor iezuiți, înființat în 1540 de către cavalerul spaniol Ignațiu de Loloya, a devenit foarte puternic. Inchiziția organizată de iezuiți ca tribunal al Sfântului Oficiu a înăsprit represiunea prin arderea pe rug a necredincioșilor. Preocupați de educație, iezuiții au înființat colegii și au trimis misionari în toată lumea pentru promovarea religiei catolice. Cu toate eforturile papilor, autoritatea acestora a cedat din putere monarhiei absolute, care se impune chiar și în țări catolice (Franța, Spania). În cele din urmă, un conciliu ecumenic organizat la Trento, în Italia, a impus o disciplină severă clerului catolic și a hotărât transmiterea credinței prin catehism sau predică.
Creștinismul a marcat istoria omenirii, nu numai prin credință, al ci și prin artă, lăsând posterității capodopere greu de egalat. Stilul romanic, apărut spre sfârșitul secolului al X-lea, introduce o viziune abstractă în artă, bazată pe o schemă conceptuală prealabilă. Bisericile au bolțile în semicerc, sprijinite pe ziduri solide, cu ferestre înguste și pereți acoperiți cu picturi. Figurile umane sunt inexpresive, cu ochii mari, ovali, atitudini rigide și corpurile ascunse sub veșminte bogate. Pictorul nu este preocupat să redea perspectiva, procedeul său favorit fiind stilizarea. Sculptura nu este decât o alternativă a imaginii pictate, chiar și statuile sunt inserate în structura arhitectonică a edificiilor. Capitelurile sunt ornamentate cu o floră și o faună de o mare diversitate. Alături de animalele cunoscute se întâlnesc monștri stranii, temă obsesivă care reflectă angoasa lumii de dincolo.
În sec. al XII-lea, a apărut în Europa occidentală stilul gotic, caracterizat prin forme înalte și zvelte, arcuri și bolți ogivale, la care se adaugă un număr mare de statui și enorme vitralii care produc minunate efecte de lumină. Adeseori, formulele arhitectonice ale epocii sunt influențate de arta arabă și bizantină.
O nouă orientare artistică are loc în Renaștere, orientare spirituală caracterizată sintetic de Michelet și Burckhardt prin formula „descoperirea lumii și descoperirea omului”. Mișcarea umanistă a pregătit nașterea capitalismului prin promovarea unei culturi umaniste, în centrul căreia se afla omul ca subiect al libertății și încrederii în forțele sale. Arta plastică a atins apogeul prin reprezentanții săi de seamă : Michelangelo Buonarotti, Raffaelo Sanzio, Leonardo da Vinci etc.
În cadrul generos al umanismului, artiștii aveau o mare libertate de creație.Deși în contractele cu beneficiarii se stipulau anumite condiții, totuși creatorii de artă își permiteau introducerea de detalii sau scene din viață, care dădeau originalitate operelor acestora. Au apărut și artiști-intelectuali, care își făceau ucenicia în atelierele maeștrilor, fiind capabili să utilizeze raționamentul matematic în găsirea unor soluții optime de reprezentare. Prin studii de anatomie și psihologie, ei au reușit să redea mișcarea și stările afective, să pună în valoare nuanțele, relieful , jocul de lumini și umbre. Mișcarea antifeudală capătă amploare deosebită în epoca luminilor (sec.XVII-XIX), când se desfășoară revoluțiile burgheze, se schimbă sistemul politic și se pun bazele culturii moderne.
În artă, stilul baroc domină în perioada de trecere de la Renaștere la Iluminism. Apărut în Italia, barocul se răspândește treptat în Europa catolică, fiind în același timp o stare de spirit subordonată contrareformei religioase. În arhitectură, pictură și sculptură, barocul promovează o artă triumfală și monumentală prin bogăția de ornamentații, valorile expresive ale luminii și emoția trăirilor pline de pasiune, având reprezentanți de seamă, mai ales în Italia (Caravaggio, Boromini, Bernini, Guarini, Pozzo), Spania (Velasquez, Zurbaran), Flandra (Rubens), Olanda (Vermeer, Rembrandt).
Singura țară care nu a asimilat barocul este Franța, unde în locul său se conturează clasicismul, care capătă în timpul lui Ludovic al XIV-lea o dezvoltare deplină. În arhitectură și artele plastice, reprezentanții clasicismului francez –Poussin, Lorrain, Georges de la Tour, Mansart, Le Vau, Le Brun- realizează o sinteză între influențele renascentiste italiene, a celor antice și a tradițiilor franceze (cărămidă policromă, piatră) la care se adaugă și unele trăsături baroce. Stilul clasic se remarcă prin jocul echilibrat dintre orizontale și verticale, spre deosebire de baroc unde predomină dinamica liniilor curbe.
Biserica română cinstește pe „sfântul, slăvitul și întrutot lăudatul Apostol Andrei”, unul dintre ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul, care prin anii 60 a ajuns pe teritoriul Scythia Minor(Dobrogea de azi), unde a creștinat pe strămoșii noștri, stabilindu-se într-o peșteră, pe care a folosit-o ca adăpost și loc de rugăciune. Peștera Sfântului Andrei se află la 3,15 km S-E de șoseaua Constanța–Ostrov, lângă localitatea Ioan Corvin. După formarea poporului român, credința acestuia a rămas de neclintit în fața vicisitudinilor istoriei. Stau mărturie numeroasele biserici ridicate de domnitori după câștigarea unor bătălii sau construite prin efort propriu de către comunitățile de credincioși. Așa au apărut bijuterii arhitectonice ca: Mânăstirea Argeșului, Biserica Trei Ierarhi din Iași, Voronețul, Moldovița, Sucevița, Agapia, Cozia etc. Poate că generația noastră va duce la îndeplinire proiectul propus de patriarhul Teoctist pentru realizarea Catedralei Mântuirii Neamului. Ar fi un obiectiv îndrăzneț care s-ar adăuga edificiile istorice din România, țară atractivă pentru turiști, fascinați nu numai de peisajul mirific, ci și de tradițiile, obiceiurile și ospitalitatea românilor, dar și optimismul, respectul pentru credința, dragostea lor de viață și aspirația la fericire.De fapt, astfel de trăsături sunt comune lumii civilizate și diferențiază ființa umană în cadrul biosferei instaurate pe planeta albastră, această magnifică navă cosmică destinată să poarte omenirea în istorie.
În concluzie, se poate spune cu certitudine că Homo religiosus respectă binele, frumosul și adevărul dar și sentimentul iubirii veșnice, pentru că „Dumnezeu este dragoste”. În Epistola către Corinteni, apostolul Pavel scrie : „ Dragostea este îndelung răbdătoare,este plină de bunătate; dragostea nu invidiază; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se portă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, nădăjduiește totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată… Acum dar rămân aceste trei : credința, nădejdea și dragostea ; dar cea mai mare dintre ele este dragostea”. Este minunat că Dumnezeu ne-a înzestrat cu capacitatea de a iubi. Chiar și în situații critice să nu ne lăsăm cuprinși de ură, pentru că devenim mai puternici dacă putem să iertăm. Dragostea este esența învățăturii creștine. Iisus a spus: „Iubește pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima, cu cu tot sufletul și cu toată gândirea ta”. Aceasta reprezintă prima poruncă iar ce-a de-a doua este: „Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Terra trebuie să devină habitatul iubirii, al frumuseții, al binelui și al adevărului. Fie că ești credincios sau nu, trebuie să respecți convingerile religioase ale altor persoane. În Constituția României, din 1991, revizuită în 2003, se precizează:
„ Art. 29 (1) Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi ingrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste in spirit de toleranță și de respect reciproc.
(3) Cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii.
(4) In relațiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de invrăjbire religioasă.
(5) Cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin inlesnirea asistenței religioase în armată, in spitale, în penitenciare, în aziluri și în orfelinate.
(6) Părintii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine.”
Cred că se exagerează atunci când se afirmă că ateismul este în creștere iar religia va dispărea din unele țări dezvoltate. Mai degrabă, se vor stabili noi relații între religie, filozofie și știință.


--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
Bogdan Stanoiu
Trimis: 7 Mar 2012, 09:08 PM


Mentor
*****

Grup: Members
Mesaje: 8.091
Înscris: 17 Mar 07


Cunoașterea a ceea ce susțin diferite religii face parte din cultura generală, dar asta nu înseamnă că dacă nu aderi la nicuna dintre religii nu poți cunoaște complexitatea ființei umane.

Religia nu trebuie predată în mod (quasi)exclusiv confesional în școli (asta se numește îndoctrinare) ci la liber din diverse puncte de vedere-politologic, sociologic, filosofic etc-nu din punct de vedere (qusi)exclusiv confesional-și asta începând cu unele clase mai mari (clasa a XI-a, a XII-a) când elevul începe să aibă o brumă de spirt critic. La clasele mici ar trebui ca școala să nu se amestece în această problemă.

Acest mesaj a fost modificat de către Bogdan Stanoiu la data 7 Mar 2012, 09:12 PM


--------------------
Mesaj personal
Top
Bogdan Stanoiu
Trimis: 7 Mar 2012, 09:28 PM


Mentor
*****

Grup: Members
Mesaje: 8.091
Înscris: 17 Mar 07


QUOTE (Vasile Tudor @ 7 Mar 2012, 05:43 PM)
Fie că ești credincios sau nu, trebuie să respecți convingerile religioase ale altor persoane.

Exprimarea în mod civilizat a unei păreri critice față de religia X nu înseamnă lipsă de respect față de adepții religiei X. Despre orice curent, fie acesta filosofic, religios (nimic special), politic sau de altă natură se poate disuta la liber cu opinii pro și contra. Nu confundați a respecta cu a nu critica hipri.gif
Nu confundați liberatatea cuiva de a adera la ce cult dorește sau de a nu adera la niciunul cu aiureala numită "dreptul de a nu fi exprimate opinii critice față de cultul respectiv" Și oricum văd că tratați totul tendențios și cu dublă măsură în condițiile în care nu vorbiți despre același respect pentru atitudinile non-tesite față de fenomenul religios.

Acest mesaj a fost modificat de către Bogdan Stanoiu la data 7 Mar 2012, 09:32 PM


--------------------
Mesaj personal
Top
Bogdan Stanoiu
Trimis: 8 Mar 2012, 07:23 AM


Mentor
*****

Grup: Members
Mesaje: 8.091
Înscris: 17 Mar 07


QUOTE (Vasile Tudor @ 7 Mar 2012, 05:43 PM)
Religia este un element fundamental al conștiinței omului

Religia nu este în sine un element fundamental al conștiinței omului și nu trebuie să fie (din punct de vedere normativ) un element fundamental al conștiinței oricărui om.
Există diferite stadii ale evoluției mentalităților și în funcție de acest lucru religiile joacă un rol mai mare sau mai mic.


--------------------
Mesaj personal
Top
Bogdan Stanoiu
Trimis: 8 Mar 2012, 07:27 AM


Mentor
*****

Grup: Members
Mesaje: 8.091
Înscris: 17 Mar 07


QUOTE (Vasile Tudor @ 7 Mar 2012, 05:43 PM)
În sens gnoseologic, religia reprezintă un anumit mod de a percepe existența prin raportare la divinitate, componentă existențială care este prezentă totdeauna în sufletul omului. În lucrarea „Divinae Institutiones”, scriitorul latin Lactantius propune ca etimologie pentru termenul de religie, verbul religare (a lega, a uni), în sensul de unire cu Dumnezeu.

Una este ideea de "Dumnezeu" și alta modul cum cultul X sau cutul Y percepe ideea de "Dumnzeu". Hai să nu încurcăm/confudăm categoriile. Nu există decât dovezi în favoarea faptului cădoctrinele cultul X văd lucrurile într-un anume mod și nicidecum dovezi în favoarea faptului că acel mod corespunde realității.


--------------------
Mesaj personal
Top
Bogdan Stanoiu
Trimis: 8 Mar 2012, 07:31 AM


Mentor
*****

Grup: Members
Mesaje: 8.091
Înscris: 17 Mar 07


QUOTE (Vasile Tudor @ 7 Mar 2012, 05:43 PM)
Deși există o mare diversitate istorică și geografică a manifestărilor religioase, trăsătura comună este conferită de sacralitate, aspirația la perfecțiune a omului, vector valoric opus profanului, care semnifică degradarea ființei umane.

Cu alte cuvinte "tot ce nu este religios este degradant"-"frumoasă","deschisă" și "tolerantă" viziune. Lol


--------------------
Mesaj personal
Top
Bogdan Stanoiu
Trimis: 8 Mar 2012, 07:36 AM


Mentor
*****

Grup: Members
Mesaje: 8.091
Înscris: 17 Mar 07


QUOTE (Vasile Tudor @ 7 Mar 2012, 05:43 PM)

În ascensiunea vieții spirituale a omului există o lege imanentă și atemporală, căreia i se supune pentru a se depăși pe sine, pe care Brunschvicg o numește Dumnezeu.

Noțiunea de spiritual trebuie văzută într-un sens larg care include, printre altele, raționalul, filosoficul, ideaticul (fără a le subordona pe acestea religiosului) în opoziție cu viziunea îngustă conform căreia "spiritual=religios" sau cu viziunea semiîngustă "spiritual=preponderent religios"


--------------------
Mesaj personal
Top
Bogdan Stanoiu
Trimis: 8 Mar 2012, 07:38 AM


Mentor
*****

Grup: Members
Mesaje: 8.091
Înscris: 17 Mar 07


QUOTE (Vasile Tudor @ 7 Mar 2012, 05:43 PM)
Încercările de explicare a existenței au apărut progresiv, pe măsura desprinderii lui Homo Sapiens de linia biologică a antropoidelor. Din necesitate, dar și din curiozitate, omul primitiv a început contemplarea naturii odată cu dezvoltarea conștiinței sale. Soarele, dătător de viață, plantele și animalele, ca sursă de hrană, dar și fulgerele, trăsnetele sau uraganele devastatoare au fost înzestrate cu puteri supranaturale care intervin implacabil în viața omului, lipsit de apărare. Astfel, ia naștere un tablou tulbure și fantastic despre realitatea înconjurătoare, bazat pe o diversitate de credințe care se întrepătrund - animismul, totemismul, magia, cultul strămoșilor, cultul Soarelui, al Lunii și al stelelor etc. Experiența religioasă s-a dezvoltat în conexiune cu ritualul, simbolul și mitul dar și cu morala și filozofia până s-a ajuns la dogme și doctrine elaborate la nivel de sisteme unitare, deosebit de complexe, care au rezistat probei timpului și au marcat profund viața unor comunități în devenirea istorică. Mitul reprezintă reflectarea realității sub forma unor legende, istorisiri fantastice sau alegorii despre zei, eroi sau alte ființe fabuloase. Din punct de vedere al sferelor tematice și al modalităților de exprimare, se pot distinge diverse tipuri de mituri: teogonice, despre zei și atributele acestora, cosmogonice, despre apariția lumii, etiologice, despre originea unor obiceiuri, tradiții sau instituții care marchează profund viața comunităților primitive.
Unele mituri încearcă să explice fenomene din natură, ca de exemplu, în mitologia greacă mișcarea Soarelui pe bolta cerească este interpretată alegoric prin carul lui Helios. Multe evenimente din istorie au fost transfigurate la nivel mitologic (ciclul troian, întoarcerea Heraclizilor, cântecul Nibelungilor) dar și cutezanța omenească (îndrăzneala lui Prometeu de a domina natura, încercarea lui Icar de a zbura) sau sentimente omenești eterne (dragostea profundă a lui Orfeu și Euridice, prietenia lui Oreste și Pilade, dorul neîmplinit al lui Eros și Psyche). La exprimarea religioasă prin ritual și mit, se adaugă simbolul, ca mijloc adecvat care trece dincolo de om pentru a se ajunge la Transcendent. După Mircea Eliade, omul religios este creator de mituri pe care le experimentează în practică prin ritual.

Statdiul mitologic este de mult depășit datorită progreseloe din știință hipri.gif
Miturilre/religile/simbolisticile sunt interesante ca obiect de studiu și atât.


--------------------
Mesaj personal
Top
Bogdan Stanoiu
Trimis: 8 Mar 2012, 07:40 AM


Mentor
*****

Grup: Members
Mesaje: 8.091
Înscris: 17 Mar 07


QUOTE (Vasile Tudor @ 7 Mar 2012, 05:43 PM)
a trăi ca ființă umană este în sine un act religios” (Mircea Eliade – La Nostalgie des Origines).

Te bazezi pe argumentul autorității...La o analiză critică "la rece" o astfel de afirmație nu prea rezistă.


--------------------
Mesaj personal
Top
Bogdan Stanoiu
Trimis: 8 Mar 2012, 07:47 AM


Mentor
*****

Grup: Members
Mesaje: 8.091
Înscris: 17 Mar 07


QUOTE (Vasile Tudor @ 7 Mar 2012, 05:43 PM)
Cum Dumnezeu este incognoscibil pentru ființa umană, imperfectă și trecătoare, s-a pus problema existenței acestuia. Fără a intra în amănunte despre argumentele pentru existența lui Dumnezeu, formulate de teologul Toma din Aquino, este bine de menționat consecințele unor opțiuni tranșante asupra acceptării sau nu a credinței. Așa cum a remarcat filozoful francez B. Pascal, cei care câștigă pariul despre existența lui Dumnezeu, pot câștiga totul fără să piardă nimic după moarte. Deci, trecătorilor prin această lume telurică, pariați fără șovăire că Dumnezeu există,chiar dacă nu știm cum arată!

Dacă "Dumnzeu este ingonostibil pentru ființa umană" pe ce se bazează cultul X sau cultul Y care în doctrinele sale spun că "Dumnezeu are cutare proprietăți",
"Dumnzeu vrea cutare lucru și nu vrea pe altul" , pe ce se bazează cei ce scriu tratate întregi de teologie , pe ce te bazezi tu când scri ceea ce scri în postări etc.
Chestia cu igognoscibil nu este decât o tactică pentru a pune religia la adăpost de critici raționale-altfel spus replica asta nu se dă atunci când cineva vorbește de bine despre religie ci doar atunci când cineva o critică. Interesantă dublă măsură...


--------------------
Mesaj personal
Top
Bogdan Stanoiu
Trimis: 8 Mar 2012, 07:56 AM


Mentor
*****

Grup: Members
Mesaje: 8.091
Înscris: 17 Mar 07


QUOTE (Vasile Tudor @ 7 Mar 2012, 05:43 PM)
Așa cum a remarcat filozoful francez B. Pascal, cei care câștigă pariul despre existența lui Dumnezeu, pot câștiga totul fără să piardă nimic după moarte. Deci, trecătorilor prin această lume telurică, pariați fără șovăire că Dumnezeu există,chiar dacă nu știm cum arată! Este suficient să admitem că Dumnezeu este creatorul atotputernic și atotștiutor al lumii, temelia și garanția moralității, fără de care nu există armonie și reguli universale. Numai așa viața capătă sens și finalitate.

Pariul lui Pascal este extrem de slab: ia înlocuiți în textul Pariului lui Pascal Dumnezeul creștin cu Zeul Baal, Inorogul Roz sau mai știu eu ce.
Acest pariu face apel nu la moralitate ci la frică jonglând cu sperietoarea de așa zisul "iad" , paralizând mintea prin inducerea fricii de a gândi rațional, analitic, liber și critic. Dacă crezi într-o entitate și aceasta nu există pierzi: singura viață în favoarea căreia există dovezi este viața biologică. Restul nu sunt decât credințe/convingeri. Să nu confundăm credințele/convingerile cu dovezile/demonstrațiile hipri.gif
Nu există niște scopuri supreme prestabilite din exterior ci fiecare individ își stabilește și își ierarhizează scopurile în viață.
Niciun curent, fie acesta filosofic, religios (nimic special), politic sau de altă natură nu deține monopolul asupra moralei. În orice societate civilizată morala este o rezultantă a diverselor curente (filosofice, politice, religioase etc) iar baza moralei este de natură empirică, nu de natură dogmatică.


--------------------
Mesaj personal
Top
Bogdan Stanoiu
Trimis: 8 Mar 2012, 08:10 AM


Mentor
*****

Grup: Members
Mesaje: 8.091
Înscris: 17 Mar 07


QUOTE (Vasile Tudor @ 7 Mar 2012, 05:43 PM)
Vechiul testament a promovat un sistem etic riguros, care a rezistat timpului, exprimat sintetic în Decalog sau Cele zece porunci, pe care Moise le-a primit de la Dumnezeu, pe muntele Sinai, înscrise pe două table de piatră, care în traducere se transcriu astfel:

Vechiul Testament este un sistem etic primitiv și plin de orori-să nu aud replici de tipul "cele scrise nu trebuie luate ad-litterram" căci vin cu următoarea întrebare de bun simț: "de ce luate ad-litterram trebuie să sune horror?" . Deremarcat în acest sens și faptul că atunci când se fac unele selecții între ceea ce trebuie luat ad-litterram din Biblie și ceea ce nu trebuie ad-litterram din Biblie se aplică un criteriu exterior Bibliei dat nu de o dogmă ci de experiența dinamicii vieții sociale.
Să luăm numai povestea cu Avraam care "este pus de Dumnezeu" să-și ucidă fiul iar apoi "Dumnzeu se răzgândește și îl pune pe Avraam să înjunghie un miel"
1) De ce avea nevoie Dumnzeu să-l verifice pe Avraam din monet ce "este omniscient" ?
2) Orice moralist modern își pune problema traumelor suferite de copil (etica din preznt este mult mai avansată decât aceea din Vechiul Testament și decât aceea din Noul Testament datorită evoluției mentalităților din sociologie, politologie, filosofie și datorită evoluției științei)
3) De ce se face din credința oarbă un fapt pozitiv ? Era vorba totuși de un omor și puțin scepticism nu ar fi stricat.
4) Ce vină avea mielul pentru a fi înjunghiat ?

Mai vrei exemple? Îți mai dau....

O entitate atotputernică și omnibenevolentă nu ar fi dat la început o lege horror(VT) și apoi o lege mai bună (NT) dar perfectibilă și ea. O entitate atotputernică și omnibenevolentă ar fi dat o lege perfectă de la început. Este vorba de o entitate atotputernică și deci nu merg chestiile de tipul "nu putea pentru că..."


--------------------
Mesaj personal
Top
Bogdan Stanoiu
Trimis: 8 Mar 2012, 08:19 AM


Mentor
*****

Grup: Members
Mesaje: 8.091
Înscris: 17 Mar 07


QUOTE (Vasile Tudor @ 7 Mar 2012, 05:43 PM)
Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești… Să lucrezi șase zile…iar a șaptea zi este zi de odihnă, închinată Domnului, Dumnezeului tău…
Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se adauge zilele în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău.
Să nu ucizi.
Să nu fii desfrânat.
Să nu furi.
Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău.
Să nu poftești casa aproapelui tău. Să nu poftești soția aproapelui tău, nici robul, nici roaba lui, nici boul, nici asinul lui și nimic din câte are aproapele tău.”

Poruncile din decalog se împart în două categorii : prunci etice: să nu minți, să nu ucizi, să nu furi etc și porunci dogmatice de tipul "să crezi într-un singur Dumnzeu..." etc
Dacă în favoarea faptului că nerespectarea celor din prima categorie este un lucru rău există dovezi empirice, în favoarea faptului că nerespectarea celor din a doua categorie este un lucru rău nu există nicio dovadă empirică.
Există greșeli, pentru care există dovezi empirice că săvârșirea lor este un lucru rău și așa zisele "păcate" date de neconcordanța din punct de vedere teologic față de doctrinele cultului X sau ale cultului Y, "păcate" pentru care nu există nicio dovadă empirică în favoarea faptului că săvârșirea lor este un lucru rău.
Dacă pentru primele omul trebuie să se simtă cupabil, pentru celelate omul nu trebuie să se simtă culpabil-este o culpă artificială indusă de liderii rligioși.


--------------------
Mesaj personal
Top
Bogdan Stanoiu
Trimis: 8 Mar 2012, 08:22 AM


Mentor
*****

Grup: Members
Mesaje: 8.091
Înscris: 17 Mar 07


QUOTE (Vasile Tudor @ 7 Mar 2012, 05:43 PM)
În Biblie se menționează că Irod, guvernatorul provinciei Iudeea, aflând că proorocii vestiseră nașterea unui mare împărat și temându-se pentru funcția sa , a poruncit să fie uciși toți pruncii mai mici de un an.

Unde era entitatea omnipotentă, omniscientă și omnibenevolentă atunci când a avut loc acest masacru? Ceea a făcut ca să-l împiedice ?
sad.gif


--------------------
Mesaj personal
Top
Bogdan Stanoiu
Trimis: 8 Mar 2012, 08:24 AM


Mentor
*****

Grup: Members
Mesaje: 8.091
Înscris: 17 Mar 07


QUOTE (Vasile Tudor @ 7 Mar 2012, 05:43 PM)
Soarta creștinismului s-a schimbat în anul 312, când Constantin cel Mare, fiul nelegitim al generalului Constantin Chlorus și al unei credincioase orientale cu numele Elena, a trecut la creștinism, acordând libertate noii religii prin Edictul de la Milano. Din ordinul său are loc la Niceea primul Conciliu al Bisericii creștine, având ca scop combaterea arianismului. După anul 394, când împăratul Theodosius declară creștinismul singura religie oficială, templele sunt transformate în biserici, jocurile olimpice sunt suspendate, pentru ca în anul 529, școala de filozofie din Atena să fie închisă din ordinul lui Iustinian. Se instaurează astfel, epoca de aur a Părinților Bisericii, care au început interpretarea Evangheliilor, cel mai important dintre ei fiind Augustin (354-430).

Frumoase exemple de "deschidere", "pluralism" și "toleranță"... laugh.gif
Dacă nu cădem pe spate și analizăm critic și la liber cărțile "sfinților părinți" găsim destule probleme de etică, conceptual etc..


--------------------
Mesaj personal
Top
Bogdan Stanoiu
Trimis: 8 Mar 2012, 08:32 AM


Mentor
*****

Grup: Members
Mesaje: 8.091
Înscris: 17 Mar 07


QUOTE (Vasile Tudor @ 7 Mar 2012, 05:43 PM)
Stau mărturie numeroasele biserici ridicate de domnitori după câștigarea unor bătălii sau construite prin efort propriu de către comunitățile de credincioși. Așa au apărut bijuterii arhitectonice ca: Mânăstirea Argeșului, Biserica Trei Ierarhi din Iași, Voronețul, Moldovița, Sucevița, Agapia, Cozia etc. Poate că generația noastră va duce la îndeplinire proiectul propus de patriarhul Teoctist pentru realizarea Catedralei Mântuirii Neamului.

Atitudinea cuiva față de fenomenul religios este o chestiune strict personală și nu o chestiune ce ține de opopor. Națile moderne și civilizate se definesc în mod civic și inclusivist, transetnic și transconfesional, nu în mod exclusivist etno-confesional.
Cum se împacă participarea la bătălii cu "să nu ucizi"?.

O titulatură ce trădează
o anumită mentalitate
Marile catedrale au în majoritatea lor nume de sfinți, titulatura lor neavând nici o conotație etnică.
În România, catedrala care urmează a fi construită de Biserica Ortodoxă Română va avea o titulatura cu o pronunțată tentă etnicistă, urmând a se numi “Catedrala Mântuirii Neamului”. Această titulatură este o dovadă a unei mentalități greșite a BOR care identifică apartenența la neamul românesc cu apartenența la religia majoritară.
În altă ordine de idei această titulatură este în contradicție chiar și cu spiritul creștinismului, deoarece din punct de vedere creștin mântuirea este o chestiune individuală nicidecum una colectivă.


--------------------
Mesaj personal
Top
Bogdan Stanoiu
Trimis: 8 Mar 2012, 08:36 AM


Mentor
*****

Grup: Members
Mesaje: 8.091
Înscris: 17 Mar 07


Oare o entitate atotputernică, omniscientă și omnibenevolentă nu poate/nu vrea să aplice principiul individualizării culpei? -asta apropos de așa zisul "păcat primordial". De ce să fim considerați vinovați pentru ceea ce "au făcut" doi indivizi (Adam și Eva) ?


--------------------
Mesaj personal
Top
stingray
Trimis: 8 Mar 2012, 08:48 AM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 627
Înscris: 20 Feb 10


QUOTE
Vasile Tudor @ 7 Mar 2012, 05:43 PM ("și civilizației încă de la origini, căci homo faber a fost totodată homo ludens, sapiens și religiosus")

L-ai uitat pe neanderthaliensis.

QUOTE
Vasile Tudor @ 7 Mar 2012, 05:43 PM( "Altfel spus, religia a apărut odată cu omul")

si de atunci unii n-au mai evoluat ...
Mesaj personalTrimite email
Top
Bogdan Stanoiu
Trimis: 8 Mar 2012, 12:15 PM


Mentor
*****

Grup: Members
Mesaje: 8.091
Înscris: 17 Mar 07




--------------------
Mesaj personal
Top
Vasile Tudor
Trimis: 8 Mar 2012, 01:32 PM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.742
Înscris: 18 Jan 10


Sunt un simplu muritor de rând în trecerea prin existență. Vreau să precizez ca in "Homo religiosus" nu fac propaganda religiei, ci am sintetizat o componenta a spiritualitatii umane - din trecut, prin prezent, spre viitor. Accept orice critica pertinenta a celor care au alte pareri.


--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
Bogdan Stanoiu
Trimis: 9 Mar 2012, 07:42 AM


Mentor
*****

Grup: Members
Mesaje: 8.091
Înscris: 17 Mar 07




--------------------
Mesaj personal
Top
Bogdan Stanoiu
Trimis: 11 Mar 2012, 09:57 PM


Mentor
*****

Grup: Members
Mesaje: 8.091
Înscris: 17 Mar 07




--------------------
Mesaj personal
Top
Vasile Tudor
Trimis: 12 Mar 2012, 07:07 PM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.742
Înscris: 18 Jan 10


No comment! Mi-am exprimat deja parerea...


--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
adichi79
Trimis: 15 Mar 2012, 08:40 AM


Utilizator activ
***

Grup: Members
Mesaje: 242
Înscris: 4 Feb 07


Ce este aici? O discutie privata dintre doi atei? Discutiile de genul acesta pot avea cel mult la o cafenea, nu cu public. Zicand toate aceste inertii aruncati cu noroi in atatia oameni, folosind niste texte rupte de pe ici-colo.

"Zis-a cel nebun in inima lui: Nu este Dumnezeu".


--------------------
Dacă îți iubești copilul arat-o prin educația ce i-o dai!
Mesaj personal
Top
adichi79
Trimis: 15 Mar 2012, 08:44 AM


Utilizator activ
***

Grup: Members
Mesaje: 242
Înscris: 4 Feb 07


Din punctul nostru de vedere, cele mai importante discipline din trunchiul comun, inaintea tuturor disciplinelor sciintifice sunt: RELIGIA si SPORTUL.

SPORTUL: modeleaza trupul si asigura sanatatea trupeasca fara de care nimic nu poti face!
RELIGIA: modeleaza sufletul si asigura sanatatea interioara, sufleteasca, fara de care nimic nu vei reusi.

Deci fara a avea sanatate trupeasca si sufleteasca nu vom putea cladi nici cunostiinte stiintifice (care au importanta lor)!


--------------------
Dacă îți iubești copilul arat-o prin educația ce i-o dai!
Mesaj personal
Top
0 utilizator(i) citesc acest subiect (0 vizitatori și 0 utilizatori anonimi)
0 utilizator(i):

OpțiuniPagini: (14) [1] 2 3 ... Ultimul » Răspunde la acest subiectSubiect nou Sondaj nou

 

 
  © 2002 SIVECO Romania SA. All Rights Reserved