Reședință - Portal SEI Portalul educațional SEI  Admitere Admitere Bacalaureat Bacalaureat Titularizare Titularizare Euro 200 Euro 200 Bani de Liceu Bani de Liceu
Găzduire WEB pentru școli și licee Găzduire WEB pentru școli, licee și instituții educaționale Dictionare online Dicționare online Subiecte examene naționale "2007-2008" Subiecte examene naționale "2007-2008"
Subiecte examene naționale începând cu 2002 Subiecte examene naționale începând cu 2002 .campion .campion
SIVECO Romania  Ministerul Educației și Cercetării



Pagini: (94) 1 2 [3] 4 5 ... Ultimul » ( Primul mesaj necitit ) Răspunde la acest subiectSubiect nou Sondaj nou

> Cu ochii spre cer, Fascinația stelelor
indru
Trimis: 12 May 2012, 03:17 PM


Mentor
*****

Grup: Members
Mesaje: 15.412
Înscris: 24 Jun 04


Fie ca vorbesc despre intensitatea curentului, I, fie despre densitatea de curent, j, legile curentului pot fi scrise coerent.
In esenta, cat timp sunteti foarte zgarcit in explicatii, diferenta dintre cele doua notiuni este irelevanta.

De fapt, va jucati cu notiuni de fizica clasica si cuantica, dupa cum va convine. Faceti apel la notiuni care suna, pentru neaveniti, magic, cum ar fi teoremele lui Gauss pentru camp sau ale lui Emmy Noether pentru simetrii, invarianta Lagrange la translatii si rotatii, pentru a spune, de fapt, nimic.

Ce este o particula universala, prin comparatie cu o particula elementara?

V-am spus, principiul nedeterminarii face imposibila conexiunea de tip vortex, doar daca admitem ca putem vorbi simulta despre pozitia si impulsul perechilor particula-antiparticula.

Personal, "inghit" mai usor vidul lui Dirac, plin de particule virtuale, decat imensitatea unui intreg Univers complementar, pe care nu il vad consistent din nici un punct de vedere.

Mai mult, din teoria corzilor putem presupune proprietatile oricarei particule/antiparticule, daca le privim ca pe niste moduri de oscilatie. Mi se pare mult mai simplu (daca poate fi vorba de simplitate in acest model) sa percepem realitatea ca pe un sir de frecvente (=numere) de oscilatie a unor entitati care apartin, totusi, unui singur Univers.

Va intreb: pentru ca teoria dv sa aiba consistenta, inseamna ca, in clipa asta, noi doi suntem legati de alter-ego-urile noastre din Universul complementar. Dincolo de contactul din vis, pe care l-ati expus mai devreme, unde sunt reziduurile energetice ale unei astfel de conexiuni?


--------------------
Voi, grecilor, sunteti vesnic copii

Carthaginem esse delendam (in traducere aproximativa, LEN trebuie abrogata)
Mesaj personal
Top
Vasile Tudor
Trimis: 13 May 2012, 12:00 PM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.002
Înscris: 18 Jan 10


QUOTE (indru @ 9 May 2012, 10:23 PM)


Acum, daca Universul nostru este in expansiune accelerata, datorita acestor vortex-uri, inseamna ca celalalt Univers este in contractie accelerata?
Ce spuneti, referitor la aceasta unda, seamana destul de bine cu teoria branelor care oscileaza si, care, din cand in cand se ating, dand nastere unor Big-Bang-uri. Toate verbele folosite sunt metaforice, pentru ca nimeni nu poate explica, inca, ce inseamna oscilatia branelor si in ce fel se ating.

Nu inteleg ce legatura are divinitatea aici...

Spuneti ca radiatia de care v-am intrebat este, de fapt, radiatia de fond, la care "evident, intensitatea radiației rezultate se micșorează în cursul propagării prin Universul nostru."
Problema este ca, pana la polarizare, din ceea ce afirmati rezulta ca intensitatea radiatiei prezinta un gradient de la zona de impact catre restul Universului, ceea ce ar duce la urmatoarea concluzie: se poate determina un "centru" al Universului, pentru ca radiatia ar fi anizotropa. Din pacate, toate determinarile experimentale infirma acest lucru...

Se stie de ceva vreme ca nu exista "vid absolut", macar pentru ca se poate vorbi despre "supa cuantica", despre generarea de perechi particula-antiparticula conform principiului de nederminare al lui Heisenberg (vezi varianta cu nedeterminarea energiei si nedeterminarea duratei). Chiar, sunteti de acord cu Heisenberg? Pentru ca daca sunteti, avem o alta problema, legata de conexarea prin vortex a particulelor cu antiparticulelor corespunzatoare.

Iar daca nu sunteti, avem o problema cu restul fizicii...

*Într-adevăr Universul nostru este în expansiune accelerată, iar Universul complementar este în contracție accelerată, deoarece trecerea particulelor universale prin vortex-uri se face cu precădere din cel de-al doilea în primul.
*Nu se poate determina un “centru” al Universului pe baza radiației de fond, având în vedere că zona de trecere de la bucla de expansiune la bucla de contracție a undei cosmice este extrem de mare.
*Aș dori să-mi prezentați detalii despre “teoria branelor care oscilează” înainte de a mă pronunța.
*O undă duală cu dimensiuni cosmice face trimitere la divinitate(entitate spirituală supremă), dacă se ține seama că include informația pentru diferența dintre concentrația particulelor universale din Universul nostru și concentrația acestora din Universul complementar, factor esențial în generarea vortex-urilor și deci, în devenirea existenței.
*Teoria vortex a existenței este o concepție novatoare deosebit de permisivă pentru abordarea integrată a științei.
Într-un comentariu anterior, am prezentat o interpretare intuitivă a celebrei relații a lui Einstein dintre masă și energie.
Chiar și relații abstracte din mecanica cuantică pot căpăta semnificații fascinante, accesibile la nivel intuitiv.
Este bine de amintit că, particulele universale, care se află în întreg Universul dual, interacționează aleator între ele doar prin ciocniri de tip perfect elastic. Evident că sunt posibile fluctuații aleatoare ale concentrației acestora.
Se poate trage concluzia că unele mărimi fizice(masa, energia, impulsul mecanic, momentul cinetic etc.), care caracterizează o particulă elementară modelată de vortex-ul asociat, suferă variații aleatoare – prea mici pentru a putea fi puse în evidență cu tehnica actuală de măsurare.
Pe de altă parte, orice proces de măsurare a unei mărimi fizice are ca efect nedorit intensificarea variațiilor aleatoare(imposibil de controlat), care pot afecta și alți parametrii fizici.
Este meritul lui Heisenberg de a fi arătat că, în principiu, este imposibil de determinat, cu o precizie oricât de bună, poziția și impulsul unei microparticule pe o direcție oarecare. Impreciziile în determinarea simultană a coordonatelor microparticulei și a componentelor impulsului mecanic satisfac cele trei relații de nedeterminare(incertitudine) ale lui Heisenberg, la care se adugă ce-a de-a patra inecuație, pentru energie și timp.
Relațiile de incertitudine ale lui Heisenberg exclud noțiunea de traiectorie pentru microparticule, așa cum este definită în mecanica clasică.
În teoria cuantică interpretarea rezultatelor se face în termeni de probabilitate și statistică matematică. Se știe că, pătratul modului funcției de undă - soluție a ecuației lui Schrodinger - exprimă probabilitatea de localizare a microparticulelor în unitatea de volum din spațiu.
Conform formalismului abstract al mecanicii cuantice, fiecărei mărimi fizice(observabilă) îi corespunde un operator hermitic(autoconjugat), care se aplică funcției de undă asociate microparticulei.
La efectuarea unei măsurători a unei mărimi fizice se pot obține numai valori egale cu valorile proprii ale operatorului hermitic, iar probabilitățile de apariție a diferitelor valori sunt proporționale cu pătratul modulului coeficienților funcției de undă - din descompunerea acesteia după funcțiile proprii ale operatorului respectiv.
Valoarea medie a unei mărimi fizice coincide cu valoarea medie a operatorului asociat.
În lucrarea Alma Lux, publicată în 2001 la Editura Agora, am prezentat integrat domeniile importante ale științei.


Imagine atașată
Imagine atașată


--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
indru
Trimis: 13 May 2012, 01:30 PM


Mentor
*****

Grup: Members
Mesaje: 15.412
Înscris: 24 Jun 04


QUOTE (@indru incepe cu sfarsitul deoarece Vasile Tudor merita felicitat pentru demersul domniei sale:)
În lucrarea Alma Lux, publicată în 2001 la Editura Agora, am prezentat integrat domeniile importante ale științei.

Dar laudele se opresc aici.
QUOTE
[...] deoarece trecerea particulelor universale prin vortex-uri se face cu precădere din cel de-al doilea în primul.

In primul rand, concentratia substantei nu are de-a face cu geometria spatiu-timp. Faptul ca particule paresesc un Univers nu inseamna ca acela se contracta, pentru simplul motiv ca dilatarea sau contractia spatiului-timp este ceva in afara celor 3 dimensiuni in care se poate defini aceasta concentratie.

Presupun ca stiti exemplul dat pentru expansiunea Universului: fie un balon umflat, pe care desenam niste figuri. Suprafata balonului este bidimensionala, un spatiu curbat in cea de-a treia dimensiune. Pe masura ce umflam balonul, distanta dintre toate punctele sa mareste, fara sa existe un centru aparent, pe suprafata bidimensionala, pentru ca acel centru este undeva, in volumul balonului, care nu exista pentru eventualii locuitori ai suprafetei.

In al doilea rand, motivul pentru care nu sunt adeptul religiilor asiatice (de exemplu) este acela ca, mereu, lumea noastra este privita ca una secundara, inferioara. Acum, de ce sa spunem ca transferul de particule se face din Universul complementar in al nostru? Dincolo de faptul ca nu se observa nicaieri o productie de particule in Univers. Daca nu ma insel, Hoyle, pentru ca nu vroia sa accepte teoria creationista a unui calugar, fizicianul Lemaitre (cel care a postulat teoria Big-Bang, teorie pe care Friedmann o calculase ca pe o solutie a ecuatiilor TGR), a varat cu forta ideea productiei spontane de materie, ca o cauza a expaniunii Universului. Dv ii preluati ideea si spuneti de unde ar proveni acea materie. Din pacate, consistenta unui Univers complementar atat de darnic lasa de dorit...
QUOTE
Aș dori să-mi prezentați detalii despre “teoria branelor care oscilează” înainte de a mă pronunța.

Din pacate, nu am citit nimic pe aceasta tema. Am vazut un documentar pe Discovery Science, unde autorii teoriei isi expuneau punctul de vedere.
QUOTE
O undă duală cu dimensiuni cosmice face trimitere la divinitate(entitate spirituală supremă)

Fara suparare, asta este o afirmatie halucinanta! Mult mai simplu este sa afirmam divinitatea in creatia Big-Bang si in stabilirea cu atata precizie a numerelor care guverneaza fin acest Univers!

Pentru ca textul devine prea lung, il intrerup aici.


--------------------
Voi, grecilor, sunteti vesnic copii

Carthaginem esse delendam (in traducere aproximativa, LEN trebuie abrogata)
Mesaj personal
Top
Vasile Tudor
Trimis: 14 May 2012, 12:51 PM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.002
Înscris: 18 Jan 10


QUOTE (indru @ 13 May 2012, 02:30 PM)
QUOTE (@indru incepe cu sfarsitul deoarece Vasile Tudor merita felicitat pentru demersul domniei sale:)
În lucrarea Alma Lux, publicată în 2001 la Editura Agora, am prezentat integrat domeniile importante ale științei.

Dar laudele se opresc aici.
QUOTE
[...] deoarece trecerea particulelor universale prin vortex-uri se face cu precădere din cel de-al doilea în primul.

In primul rand, concentratia substantei nu are de-a face cu geometria spatiu-timp. Faptul ca particule paresesc un Univers nu inseamna ca acela se contracta, pentru simplul motiv ca dilatarea sau contractia spatiului-timp este ceva in afara celor 3 dimensiuni in care se poate defini aceasta concentratie.

Presupun ca stiti exemplul dat pentru expansiunea Universului: fie un balon umflat, pe care desenam niste figuri. Suprafata balonului este bidimensionala, un spatiu curbat in cea de-a treia dimensiune. Pe masura ce umflam balonul, distanta dintre toate punctele sa mareste, fara sa existe un centru aparent, pe suprafata bidimensionala, pentru ca acel centru este undeva, in volumul balonului, care nu exista pentru eventualii locuitori ai suprafetei.

In al doilea rand, motivul pentru care nu sunt adeptul religiilor asiatice (de exemplu) este acela ca, mereu, lumea noastra este privita ca una secundara, inferioara. Acum, de ce sa spunem ca transferul de particule se face din Universul complementar in al nostru? Dincolo de faptul ca nu se observa nicaieri o productie de particule in Univers. Daca nu ma insel, Hoyle, pentru ca nu vroia sa accepte teoria creationista a unui calugar, fizicianul Lemaitre (cel care a postulat teoria Big-Bang, teorie pe care Friedmann o calculase ca pe o solutie a ecuatiilor TGR), a varat cu forta ideea productiei spontane de materie, ca o cauza a expaniunii Universului. Dv ii preluati ideea si spuneti de unde ar proveni acea materie. Din pacate, consistenta unui Univers complementar atat de darnic lasa de dorit...
QUOTE
Aș dori să-mi prezentați detalii despre “teoria branelor care oscilează” înainte de a mă pronunța.

Din pacate, nu am citit nimic pe aceasta tema. Am vazut un documentar pe Discovery Science, unde autorii teoriei isi expuneau punctul de vedere.
QUOTE
O undă duală cu dimensiuni cosmice face trimitere la divinitate(entitate spirituală supremă)

Fara suparare, asta este o afirmatie halucinanta! Mult mai simplu este sa afirmam divinitatea in creatia Big-Bang si in stabilirea cu atata precizie a numerelor care guverneaza fin acest Univers!

Pentru ca textul devine prea lung, il intrerup aici.

*Spațiul și timpul sunt intrinsec legate între ele, dar și de materia în mișcare, mai bine zis, în automișcare, așa cum se afirmă în unele concepții filozofice sau chiar în teoria vortex a existenței.
Einstein a conceput în teoria relativității generalizate modelul unui Univers cvadridimensional descris printr-o metrică neeuclidiană(riemanniană), unde tensorii depind de concentrațiile de masă.
După cum am mai arătat, ”vidul absolut” nu există, pentru că întreg spațiul din Universul dual este ”umplut” cu particule universale.
*Este bine că ați adus în discuție exemplul cu balonul, care își modifică dimensiunile prin umplere forțată cu aer, fără să poată fi identificat pe suprafața sa un "centru aparent" de expansiune accelerată. Exact acest tip de expansiune este prezentat în teoria vortex a existenței.
*Universul nostru(format din materie) și Universul complementar(format din antimaterie) au ponderi egale în devenirea existenței, pentru că, în sens dialectic, reprezintă o unitate de contrarii, care se manifestă pe scară largă într-o diversitate nelimitată de sisteme, structuri și funcții, pe o multitudine de nivele integrate de organizare a existenței.
*Ideea lui Hoyle despre “producția spontană” de materie seamănă, mai degrabă, cu binecunoscuta concepție creaționistă din Biblie(Geneza, Vechiul Testament) decât cu teoria vortex a existenței.
Dacă vreți, se poate face o corelare între concepția creaționistă și ipoteza Big Bang a apariției Universului.
*Fără să exagerez, se impune ca “scientia nova” din secolul XXI să integreze într-un tot unitar datele esențiale ale cunoașterii într-o abordare generală și coerentă, din perspective științifice, filozofoce și religioase.
Teoria vortex a existenței este o primă încercare, mai mult sau mai puțin reușită, a unui astfel de demers cognitiv, care va fi continuat de alți autori fascinați de enigmele Universului.


--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
indru
Trimis: 14 May 2012, 07:18 PM


Mentor
*****

Grup: Members
Mesaje: 15.412
Înscris: 24 Jun 04


QUOTE (Vasile Tudor afirma:)
Teoria vortex a existenței este o primă încercare [...] a unui astfel de demers cognitiv, care va fi continuat de alți autori fascinați de enigmele Universului.

Va intreb: care este factorul declansator pentru o teorie noua? De ce a fost nevoit Einstein sa dezvolte TRR si, mai apoi, TGR?

Apoi, din ceea ce inteleg, sunteti adeptul principiului antropic tare?
QUOTE
"Universul are proprietățile pe care le are și pe care omul le poate observa, deoarece, dacă ar fi avut alte proprietăți, omul nu ar fi existat"

Pentru ca, altminteri, teoria vortex-ului si corespondenta celor doua Universuri, implicit a noastra cu alter-ego-urile noastre din vis, precum si tendinta unificatoare dintre stiinta, filozofie si religie nu si-ar avea sensul. Adica nu si-ar avea sensul intr-un Univers rece si indiferent la zbaterea noastra, cel mult, asa cum se afirma intr-un curent filozofic materialist neomarxist de la mijlocul anilor '80, doar ca parte interesata in evoluatia noastra, a oamenilor, ca organe de simt cu care se descopera...

Ati vorbit despre TGR si tensorul metric, cel care depinde de concentratia de masa. Chiar asa, cand sunt atatea lucruri minunate care asteapta sa fie descoperite in acest Univers, cand teoria este inca deschisa si admite inca multe solutii, de ce sa o aruncati la gunoi? Stiu ca Wikipedia nu este tocmai o sursa, dar, in acest context, chiar merita sa va aruncati o privire peste acest articol si, mai ales, sa faceti salturi la toate trimiterile.

Dupa cum am mai spus, o teorie, precum a dv, are nevoie de o justificare macar logica, daca nu si experimentala. Tot nu explicati posibilitatea existentei unui Univers complementar, care contrazice toate legile singurului Univers cunoscut. De ce aveti nevoie de el, ce anume contradictie vedeti in Universul nostru, care sa nu poate fi macar sugerata de teoriile existente? Ce dovezi experimentale stau in sprijinul afirmatiilor dv?

Simpla trimitere la dialectica nu ajuta, deoarece Universul functioneaza independent de cunostinta noastra.


--------------------
Voi, grecilor, sunteti vesnic copii

Carthaginem esse delendam (in traducere aproximativa, LEN trebuie abrogata)
Mesaj personal
Top
Vasile Tudor
Trimis: 15 May 2012, 05:15 PM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.002
Înscris: 18 Jan 10


QUOTE (indru @ 14 May 2012, 08:18 PM)
QUOTE (Vasile Tudor afirma:)
Teoria vortex a existenței este o primă încercare [...] a unui astfel de demers cognitiv, care va fi continuat de alți autori fascinați de enigmele Universului.

Va intreb: care este factorul declansator pentru o teorie noua? De ce a fost nevoit Einstein sa dezvolte TRR si, mai apoi, TGR?

Apoi, din ceea ce inteleg, sunteti adeptul principiului antropic tare?
QUOTE
"Universul are proprietățile pe care le are și pe care omul le poate observa, deoarece, dacă ar fi avut alte proprietăți, omul nu ar fi existat"

Pentru ca, altminteri, teoria vortex-ului si corespondenta celor doua Universuri, implicit a noastra cu alter-ego-urile noastre din vis, precum si tendinta unificatoare dintre stiinta, filozofie si religie nu si-ar avea sensul. Adica nu si-ar avea sensul intr-un Univers rece si indiferent la zbaterea noastra, cel mult, asa cum se afirma intr-un curent filozofic materialist neomarxist de la mijlocul anilor '80, doar ca parte interesata in evoluatia noastra, a oamenilor, ca organe de simt cu care se descopera...

Ati vorbit despre TGR si tensorul metric, cel care depinde de concentratia de masa. Chiar asa, cand sunt atatea lucruri minunate care asteapta sa fie descoperite in acest Univers, cand teoria este inca deschisa si admite inca multe solutii, de ce sa o aruncati la gunoi? Stiu ca Wikipedia nu este tocmai o sursa, dar, in acest context, chiar merita sa va aruncati o privire peste acest articol si, mai ales, sa faceti salturi la toate trimiterile.

Dupa cum am mai spus, o teorie, precum a dv, are nevoie de o justificare macar logica, daca nu si experimentala. Tot nu explicati posibilitatea existentei unui Univers complementar, care contrazice toate legile singurului Univers cunoscut. De ce aveti nevoie de el, ce anume contradictie vedeti in Universul nostru, care sa nu poate fi macar sugerata de teoriile existente? Ce dovezi experimentale stau in sprijinul afirmatiilor dv?

Simpla trimitere la dialectica nu ajuta, deoarece Universul functioneaza independent de cunostinta noastra.

*Problematica dezvoltării științei este o temă complexă de larg interes, care a fost analizată de numeroși cercetători în psihologie, filozofie, logica științei etc.
Este bine de precizat că știința are propriile mecanisme interne pentru dezvoltarea cadrului conceptual.
Poate ar fi bine ca elevii să fie familiarizați, încă din gimnaziu, cu metodele de cercetare științifică, prezentate într-o formă accesibilă și atractivă.
De obicei, procesul gândirii este declanșat în toată profunzimea sa într-un cadru motivațional stimulativ de rezolvare a unor situații inedite(teoretice sau practice) întâlnite pe traiectoria socio-culturală. Soluția nu apare ca o “iluminare bruscă”(gestaltism), nici ca o sucesiune de ”încercări și erori”(behaviorism), ci presupune planuri și strategii adecvate, care permit, ca printr-un număr minim de încercări, să fie eliminate un număr mare de direcții eronate.
Un rol deosebit de important pentru orientarea demersului cognitiv îl au procedeele euristice, precum: analogia, modelarea, analiza prin sinteză, recurgerea la probleme mai simple, refacerea drumului invers – pornind de la rezultate spre datele problemei.
* Referitor la principiul antropic - introdus în 1973 de astrofizicianul teoretician Brandon Carter - sunt de acord că “ar trebui să ținem cont de restricțiile impuse de existența noastră ca observatori ai tipului de univers pe care îl putem studia”, dar nu mă bazez pe gândirea antropică, care presupune “analiza constrângerilor prin analizarea proprietăților universului pornind de la parametrii fundamentali sau legi ale fizicii diferite de ale noastre, adesea ajungându-se la concluzia că structurile esențiale, de la nucleul atomului și până la întregul univers, depind ca stabilitate de echilibre delicate între diferite forțe fundamentale”.
De fapt, acest curent de gândire a apărut ca o reacție la principiul lui Copernic, care afirmă că “nu ne aflăm într-o poziție specială în univers”, ulterior căpătând conotații controversate în mediul academic.
*De ce TRR și TGR?! Pentru că “Știința este putere”(F. Bacon).
Aș mai adăuga un citat din cartea “Mănâncă, Roagă-te, Iubește” a lui Elizabeth Glibert:
“A te devota creației și savurării a tot ce e frumos poate fi ceva extraordinar de serios - nu neapărat ca încercare de a fugi de realitate, ci ca modalitate de a-ți păstra simțul realității atunci când toate celelalte lucruri se dezintegrează în retorică și intrigă."
Cu siguranță, fără știință nu ne-am bucura de avantajele civilizației. Gândiți-vă că acum putem să transmitem mesaje în orice punct al planetei datorită telefoniei mobile și Internet-ului…
*Proprietățile materiei sunt obiective, însă doar o parte sunt reflectate de ființa umană numai prin intermediul simțurilor. Conceptele abstracte , legile și principiile sunt relevate prin prelucrarea complexă a cunoștințelor de către psihicul uman. Raportul obiectiv – subiectiv în stabilirea adevărului reprezintă o mare provocare în teoria cunoașterii(gnoseologie).
*Concepțiile științifice novatoare au valoare dacă prezintă coerență logică, oferă informații relevante despre realitate, prescriu reguli și norme pentru orientarea justă a demersului cognitiv, nu contrazic în totalitate teoriile existente, sunt predictive, adică pot fi utilizate ca instrument de previziune a evoluției proceselor reale, a direcțiilor și stărilor spre care se îndreaptă.
În ultimă instanță, se recurge la “praxis”, în particular, la experiment , pentru validarea teoriilor științifice noi.
*Vă propun să reflectați la metoda generală de abordare a cunoașterii, propusă de R. Descartes(1596-1650): "Dubito, ergo cogito; cogito, ergo sum" (Mă îndoiesc, deci cuget; cuget, deci exist).


Imagine atașată
Imagine atașată


--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
indru
Trimis: 15 May 2012, 08:07 PM


Mentor
*****

Grup: Members
Mesaje: 15.412
Înscris: 24 Jun 04


QUOTE (Vasile Tudor @ intr-un limbaj abstract:)
Este bine de precizat că știința are propriile mecanisme interne pentru dezvoltarea cadrului conceptual.

QUOTE (Si mai abstract @ dar adevarat:)
De obicei, procesul gândirii este declanșat în toată profunzimea sa într-un cadru motivațional stimulativ de rezolvare a unor situații inedite(teoretice sau practice) întâlnite pe traiectoria socio-culturală. Soluția nu apare ca o “iluminare bruscă”(gestaltism), nici ca o sucesiune de ”încercări și erori”(behaviorism), ci presupune planuri și strategii adecvate, care permit, ca printr-un număr minim de încercări, să fie eliminate un număr mare de direcții eronate.

Pentru ca asta a fost sensul intrebarii mele, desi asteptam un raspuns elaborat in limba romana... Acum, va intreb: care sunt planurile si strategiile adecvate care elimina un numar mare de directii eronate cu ajutorul carora ati dezvoltat teoria vortex-ului?

Pe romaneste, care sunt acele contradictii fundamentale rezultate din teoriile actuale, acele fisuri in experimentele realizate, care sa va duca spre saltul calitativ al unei teorii noi?

Va rog frumos, incercati sa explicati la obiect, nu cu citate din lucrari teoretice despre filozofia stiintei.

Cat despre metoda lui Descartes, poate ati observat ca eu, in demersul de pe acest topic, nu fac decat sa imi exprim indoiala...


--------------------
Voi, grecilor, sunteti vesnic copii

Carthaginem esse delendam (in traducere aproximativa, LEN trebuie abrogata)
Mesaj personal
Top
jordan
Trimis: 15 May 2012, 08:14 PM


Mentor
*****

Grup: Members
Mesaje: 7.734
Înscris: 17 Dec 05


Dle INDRU poate nu ati fost informat dar in acest moment pe forum se discuta despre idolul dvs, dl Mang!

Va asteptam opiniile!
Mesaj personal
Top
indru
Trimis: 15 May 2012, 08:18 PM


Mentor
*****

Grup: Members
Mesaje: 15.412
Înscris: 24 Jun 04


QUOTE (jordan @ 15 May 2012, 09:14 PM)
Dle INDRU poate nu ati fost informat dar in acest moment pe forum se discuta despre idolul dvs, dl Mang!

Va asteptam opiniile!

@jordan, poate nu stii sa citesti titlurile topicurilor. Se poate intelege, dupa o dusca sau doua, de fericire... Incearca sa urmaresti topicurile despre Mang si lasa topicul asta in pace, daca nu il poti intelege.

Vezi ca am scris ceva despre normalitate pe acolo wink.gif


--------------------
Voi, grecilor, sunteti vesnic copii

Carthaginem esse delendam (in traducere aproximativa, LEN trebuie abrogata)
Mesaj personal
Top
Vasile Tudor
Trimis: 16 May 2012, 02:55 PM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.002
Înscris: 18 Jan 10


Conceptele de Univers complementar și vortex reprezintă cheia de boltă pentru înțelegerea devenirii existenței.
Se știe că materia și antimateria există, dar nu împreună, pentru că se anihilează reciproc. Este firesc să presupunem că au șanse egale de manifestare într-o existență duală, formată din Universul nostru și Universul complementar. Deci, se justifică pe deplin ipoteza existenței Universului complementar care coexistă cu Universul în care trăim.
Conceptul de vortex are cu totul altă semnificație decăt cele întâlnite la noțiunile de turbion, vărtej, vâltoare, tornadă etc.
Pentru a se evita interpretările eronate, se impune înlocuirea acestui termen cu espresia “singularitate vortex bipolară”(SVB).
Evident, “Teoria vortex a existenței” trebuie redenumită “Teoria singularităților vortex bipolare”.
Vă prezint mai departe câteva argumente care justifică aceste modificări.
În matematică, noțiunea de singularitate este întâlnită în teoria funcțiilor de variabilă complexă, ca punct singular(un punct care nu este ordinar), dar și în calculul structurilor la stabilitate, ca punct de intersecție(de bifurcare) al curbelor din diagrama cauză – comportare pentru sistemele nehamiltoniene(sisteme la care variațiile mici ale
parametrilor produc efecte discontinue semnificative).
În teoria dualității existenței, SVB este un element finit din spațiu având semnificația dialectică de punte de legătură între materie și antimaterie, care este stabilă față de fenomenul de anihilare, deoarece contrariile se află în universuri distincte. Se poate afirma că SVB este modelul general și abstract pentru unitatea de contrarii particulă – antiparticulă din Universul dual. În Universul nostru SVB are polul asociat particulei elementare iar în Universul complementar se află polul asociat antiparticulei corespunzătoare.
Mai precis, fiecărei particule elementare din Universul nostru îi corespunde o antiparticulă din Universul complementar, care sunt intrinsec legate între ele prin schimbul de particule universale care intră printr-un pol al SVB și ies prin celălalt pol. Alfel spus, un pol al SVP este de tip divergent(sursă de particule universale) iar celălalt este de tip convergent(puț pentru pariculele universale implicate). Se poate explica în acest mod fascinanta enigmă că proprietățile unei antiparticule sunt “reflexia în oglindă” a proprietăților particulei corespunzătoare.
Modelul SVB al devenirii existenței este sugerat de teoremele lui Gauss pentru câmpul gravitațional și câmpul electric, care pun în evidență surse de tip convergent(puțuri) și divergent(izvoare) pentru particule universale, al căror comportament poate fi descris riguros în cadrul mecanicii cuantice și al teoriei relativității.
Din condiția de conservare a intesității fluxului de particule universale implicate, rezultă pentru concentrația n a acestora o dependență invers proporțională cu pătratul distanței r față de centrul SVB. Când r tinde către zero, n tinde către infinit, ceea ce dovedește că din punct de vedere matematic SVB reprezintă o discontinuitate de speța a doua prin care se face saltul dialectic de la particulă la antiparticula asociată.

Acest mesaj a fost modificat de către Vasile Tudor la data 16 May 2012, 03:08 PM

Imagine atașată
Imagine atașată


--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
Vasile Tudor
Trimis: 17 May 2012, 06:45 AM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.002
Înscris: 18 Jan 10


QUOTE (indru @ 14 May 2012, 08:18 PM)

Pentru ca, altminteri, teoria vortex-ului si corespondenta celor doua Universuri, implicit a noastra cu alter-ego-urile noastre din vis, precum si tendinta unificatoare dintre stiinta, filozofie si religie nu si-ar avea sensul. Adica nu si-ar avea sensul intr-un Univers rece si indiferent la zbaterea noastra, cel mult, asa cum se afirma intr-un curent filozofic materialist neomarxist de la mijlocul anilor '80, doar ca parte interesata in evoluatia noastra, a oamenilor, ca organe de simt cu care se descopera...


Pun sub semnul întrebării "pledoaria" dvs. de abordare pesimistă a enigmelor existenței.

Creativitatea reprezintă o posibilitate veritabilă a ființei umane de a se afirma în Univers.

Fascinația vieții se măsoară în trăiri intense, inclusiv cu "alter-ego-urile noastre din vis".

Pentru reflecție, analizați imaginea simbolică denumită sugestiv "Femeia din vis".

Imagine atașată
Imagine atașată


--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
indru
Trimis: 17 May 2012, 02:57 PM


Mentor
*****

Grup: Members
Mesaje: 15.412
Înscris: 24 Jun 04


QUOTE (Vasile Tudor afirma:)
Conceptele de Univers complementar și vortex reprezintă cheia de boltă pentru înțelegerea devenirii existenței.

Pentru mine, nu! O sa explic de ce.
QUOTE
Este firesc să presupunem că (materia si antimateria n.m.) au șanse egale de manifestare într-o existență duală, formată din Universul nostru și Universul complementar. Deci, se justifică pe deplin ipoteza existenței Universului complementar care coexistă cu Universul în care trăim.

Nu se justifica. Pentru ca teoriile contemporane, bazate si pe existenta radiatiei de fond, spun ca materia si antimateria s-au anihilat inca de la inceput, dar ca materia a avut un avantaj minim, avantaj care a dus la existenta Universului pe care il cunoastem. Mi se pare mult mai "de bolta cheie" aceasta ipoteza, deoarece satisface nu numai observatii experimentale, dar si principiul parcimoniei.
QUOTE
În teoria dualității existenței, SVB este un element finit din spațiu având semnificația dialectică de punte de legătură între materie și antimaterie, care este stabilă față de fenomenul de anihilare, deoarece contrariile se află în universuri distincte.

Asta seamana cu dilithium-ul din Star Trek (apropo, desi nici subspatiul propus de creatorii Star Trek nu este mai veridic decat teoria vortex-ului, imi pare mult mai usor de inteles si de acceptat!). De aceea v-am intrebat unde sunt vartejurile de radiatie rezultate in urma acestor vortex-uri, pentru ca nu este posibila o non-interactiune dialectica intre materie si antimaterie. Chestia cu contrariile din universuri distincte chiar nu tine la o analiza logica. Mai mult, daca SVB este un element finit in spatiu, dar care, totusi, asigura puntea aceea de legatura, revenim la o alta intrebare la care nu ati raspuns: ce ne facem cu Heisenberg?
QUOTE
fiecărei particule elementare din Universul nostru îi corespunde o antiparticulă din Universul complementar, care sunt intrinsec legate între ele prin schimbul de particule universale care intră printr-un pol al SVB și ies prin celălalt pol.

Tot nu ati explicat ce sunt particulele universale, iar fraza de mai sus vine din nou in contradictie cu principiul nedeterminarii...

Cat despre "fascinanta enigmă că proprietățile unei antiparticule sunt “reflexia în oglindă” a proprietăților particulei corespunzătoare", mie mi se pare mai "simpla" explicatia care rezida din teoria corzilor, anume ca e suficient sa se modifice niste numere intr-o matrice, pentru ca proprietatile particulelor sa se modifice.
QUOTE
Modelul SVB al devenirii existenței este sugerat de teoremele lui Gauss pentru câmpul gravitațional și câmpul electric, care pun în evidență surse de tip convergent(puțuri) și divergent(izvoare) pentru particule universale, al căror comportament poate fi descris riguros în cadrul mecanicii cuantice și al teoriei relativității.

Aici este un exemplu tipic de melanj, pe care il preferati in locul unor explicatii punctuale. Teorema lui Gauss pentru camp nu vorbeste desre surse de tip convergent sau divergent, in sensul unor vortex-uri. Iar descrierea riguroasa în cadrul mecanicii cuantice și al teoriei relativității este inca un deziderat la care fizica moderna viseaza... Nimeni nu a reusit sa explice ceva satisfacator folosind simultan cele doua teorii, dar asta o stiti si dv.
QUOTE
Pun sub semnul întrebării "pledoaria" dvs. de abordare pesimistă a enigmelor existenței.

V-am mai spus, nu este pledoaria mea si nici macar nu este pesimista. Dimpotriva, mi se pare ceva extraordinar sa poti interpreta niste observatii experimentale, sa descoperi originile Universului, sa ajungi la concluzia ca exista materie si energie intunecata si ca destinul nostru a fost inscris in niste numere, inca de acum 15 miliarde de ani...

Creativitatea umana, de care vorbiti, este uimitoare si pe deplin manifesta in aceste teorii!


--------------------
Voi, grecilor, sunteti vesnic copii

Carthaginem esse delendam (in traducere aproximativa, LEN trebuie abrogata)
Mesaj personal
Top
Vasile Tudor
Trimis: 17 May 2012, 08:06 PM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.002
Înscris: 18 Jan 10


Sunt de părere că, un forum destinat cadrelor didactice reprezintă un mediu virtual de emulație intelectuală, prin originalitatea ideilor, argumente solide, dar și critici pertinente. Într-o dezbatere constructivă fiecare participant trebuie să se implice activ, nu numai cu întrebări, ci și cu răspunsuri, să depășească ideile preconcepute și să respecte opiniile celorlalți.
Deoarece au fost exprimate diverse puncte de vedere, o retrospectivă în problematica complexă a dualității existenței este benefică pentru cititorii acestui topic.

**********************************************************************

Teoria dualității existenței este o concepție novatoare de tip configurațional pentru structurarea și interacțiunile materiei pe diverse nivele de organizare, prin abordarea dialectică a tulbuătoarelor enigme ale cunoașterii.
Concepțiile științifice novatoare au valoare pentru demersul cognitiv dacă prezintă coerență logică, oferă informații relevante despre realitate, prescriu reguli și norme pentru orientarea justă a cercetării, nu contrazic în totalitate datele științifice cunoscute, sunt predictive, adică pot fi utilizate ca instrument de previziune a evoluției proceselor reale, a direcțiilor și stărilor spre care se îndreaptă. În ultimă instanță, se recurge la experiment pentru validarea teoriilor științifice noi.
Conceptele de Univers complementar și vortex reprezintă “cheia de boltă” pentru înțelegerea devenirii existenței.
Se știe că materia și antimateria există, dar nu împreună, pentru că se anihilează reciproc. Este firesc să presupunem că au șanse egale de manifestare într-o existență duală, formată din Universul nostru și Universul complementar. Altfel spus, se justifică pe deplin ipoteza existenței Universului complementar care coexistă cu Universul în care trăim.
Conceptul de vortex are cu totul altă semnificație decăt cele întâlnite la noțiunile de turbion, vârtej, vâltoare, tornadă etc.
Pentru a se evita interpretările eronate, se impune înlocuirea acestui termen cu expresia “singularitate vortex bipolară”(SVB) sau mai simplu cu “dipol vortex”(DV).
Evident, “Teoria vortex a existenței” trebuie redenumită “Teoria singularităților vortex bipolare”, eventual, “Teoria dipolilor vortex”.
Vă prezint mai departe câteva argumente care justifică aceste modificări.
În matematică, noțiunea de singularitate este întâlnită în teoria funcțiilor de variabilă complexă, ca punct singular(un punct care nu este ordinar), dar și în calculul structurilor la stabilitate, ca punct de intersecție(de bifurcare) al curbelor din diagrama cauză – comportare pentru sistemele nehamiltoniene(sisteme la care variațiile mici ale parametrilor produc efecte discontinue semnificative).
În teoria dualității existenței, SVB este un element finit din spațiu având semnificația dialectică de punte de legătură între materie și antimaterie, care este stabilă față de fenomenul de anihilare, deoarece contrariile se află în universuri distincte. Se poate afirma că SVB este modelul general și abstract pentru unitatea de contrarii particulă – antiparticulă din Universul dual. În Universul nostru SVB are polul asociat particulei elementare iar în Universul complementar se află polul asociat antiparticulei corespunzătoare.
Mai precis, fiecărei particule elementare din Universul nostru îi corespunde o antiparticulă din Universul complementar, fiind intrinsec legate între ele prin schimbul de particule universale care intră printr-un pol al SVB și ies prin celălalt pol. Alfel spus, un pol al SVB este de tip divergent(izvor de particule universale) iar celălalt este de tip convergent(puț pentru particulele universale implicate). Se poate explica în acest mod fascinanta enigmă că proprietățile unei antiparticule sunt “reflexia în oglindă” a proprietăților particulei corespunzătoare.
Modelul SVB al devenirii existenței este sugerat de teoremele lui Gauss pentru câmpul gravitațional și câmpul electric, care pun în evidență surse de tip convergent și divergent pentru particule universale. Se poate demonstra teoretic că sursele divergente se resping iar cele convergente se atrag prin forțe invers proporționale cu pătratul distanței dintre ele(legea atracției universale și legea lui Coulomb).
Din condiția de conservare a intensității fluxului de particule universale implicate, rezultă pentru concentrația n a acestora o dependență invers proporțională cu pătratul distanței r față de centrul SVB. Când r tinde către zero, n tinde către infinit, ceea ce dovedește că, din punct de vedere matematic SVB reprezintă în Universul dual o discontinuitate de speța a doua prin care se face saltul dialectic de la particulă la antiparticula asociată.
Spre deosebire de mișcarea de translație a particulelor universale, cea de rotație în jurul axelor proprii este mai bogată în semnificații. Mișcarea de rotație în jurul unei axe proprii este caracterizată prin momentul cinetic de spin . Particulele universale cu moment cinetic de spin nenul au două orientări preferențiale pentru axa de rotație – perpendicular și paralel față de direcția de deplasare. Prin aplicarea legilor de conservare, rezultă că în procesele de interacțiune dintre două particule universale, acestea schimbă între ele vitezele, impulsul mecanic și momentul cinetic.
Particula universală poate fi asociată cu fotonul sau cu neutrino, care corespund celor două stări cuantice diferite – cu axa de rotație perpendiculară respectiv paralelă față de direcția de mișcare. Se știe că fotonul și neutrino au timpul mediu de viață infinit, nu au masă de repaus iar numerele cuantice de spin sunt diferite de zero. Deși gravitonul nu a fost pus în evidență până în prezent, se pare că această particulă elementară, fără masă de repaus, corespunde unei particule universale care nu are mișcare de rotație, deci, nici moment cinetic.
Teoria dipolilor vortex se poate aplica la câmpul electromagnetic pentru reformularea unitară a ecuațiilor lui Maxwell. Pe lângă interacțiunile electromagnetice, se pot explica și celelalte trei interacțiuni fundamentale din Univers – gravitaționale, tari și slabe. În noua concepție despre existență, câmpurile de forțe gravitaționale, electromagnetice, tari și slabe, reprezintă patru moduri distincte de configurare spațio-temporală prin dipoli vortex a particulelor universale implicate.
Un argument astronomic în favoarea teoriei propuse, este evoluția unor stele către stadiul de „black hole”, un veritabil dipol vortex care se manifestă la scară cosmică. Găurile de vierme, numite și poduri Einstein-Rosen, reprezintă o extensie a găurilor negre, dincolo de raza Schwarzschild, a unor soluții pentru ecuațiile teoriei relativității generalizate. Ele sunt construcții topologice care „leagă printr-o scurtătură” zone îndepărtate ale Universului.
Entropia este o noțiune fizică importantă(introdusă de Clausius), care semnifică dezordinea dintr-un sistem termodinamic, fiind legată prin relația lui Boltzmann de probabilitatea termodinamică de realizare a unei macrostări dintr-o multitudine de microstări ale unui colectiv statistic. Într-un sistem termodinamic izolat entropia crește până se atinge starea de echilibru termic – unul din enunțurile principiului II al termodinamicii. În teoria dipolilor vortex, Universul este un sistem deschis, deci nu se poate vorbi de „moartea termică” a acestuia.
Dificultățile de înțelegere intuitivă a dualității existenței pot fi depășite la nivel abstract, prin extinderea teoriei relativității la evenimentele care se desfășoară într-un spațiu cvadridimensional dual, având în comun axa timpului, cu sens unic - din trecut, prin prezent, spre viitor(principiul cauzalității). Spre deosebire de materia structurată, cea nestructurată este omogenă și izotropă, din cauza proceselor aleatoare de ciocnire dintre particulele universale.
Teoria singularităților vortex bipolare este o concepție novatoare deosebit de permisivă pentru abordarea integrată a cunoașterii din perspective științifice și filozofice.
Este bine de amintit că, particulele universale - care se află în întreg Universul dual- interacționează aleator între ele doar prin ciocniri de tip perfect elastic. Evident că sunt posibile fluctuații aleatoare ale concentrației acestora. Se poate trage concluzia că unele mărimi fizice(masa, energia, impulsul mecanic, momentul cinetic etc.), care caracterizează o particulă elementară modelată de polul corespunzător SVB, suferă variații aleatoare – prea mici pentru a putea fi puse în evidență cu tehnica actuală de măsurare. Pe de altă parte, orice proces de măsurare a unei mărimi fizice are ca efect nedorit intensificarea variațiilor aleatoare(imposibil de controlat), care pot afecta și alți parametrii.
Este meritul lui Heisenberg de a fi arătat că, în principiu, este imposibil de determinat cu o precizie oricât de bună poziția și impulsul unei microparticule pe o direcție oarecare. Impreciziile în determinarea simultană a coordonatelor microparticulei și a componentelor impulsului mecanic satisfac cele trei relații de nedeterminare ale lui Heisenberg, la care se adugă cea de-a patra inecuație, pentru energie și timp. Relațiile de incertitudine ale lui Heisenberg exclud noțiunea de traiectorie pentru microparticule, așa cum este definită în mecanica clasică.
În teoria cuantică interpretarea rezultatelor se face în termeni de probabilitate și statistică matematică. Se știe că, pătratul modului funcției de undă - soluție a ecuației lui Schrodinger - exprimă probabilitatea de localizare a microparticulelor în unitatea de volum din spațiu.
Conform formalismului abstract al mecanicii cuantice, fiecărei mărimi fizice(observabilă) îi corespunde un operator hermitic(autoconjugat) care se aplică funcției de undă asociate microparticulei. La efectuarea unei măsurători a unei mărimi fizice se pot obține numai valori egale cu valorile proprii ale operatorului hermitic, iar probabilitățile de apariție a diferitelor valori sunt proporționale cu pătratul modulului coeficienților funcției de undă din descompunerea acesteia după funcțiile proprii ale operatorului respectiv. Valoarea medie a unei mărimi fizice coincide cu valoarea medie a operatorului asociat.
Este bine de menționat că, nu există “vid absolut”, deoarece particulele universale se află în orice spațiu din Universul dual. Proprietățile de omogenitate și izotropie ale spațiului și uniformitatea timpului se justifică prin ipoteza că, la nivelul cel mai profund, Universul în care trăim este format din particule universale care suferă ciocniri aleatoare de tip perfect elastic. Din invarianța funcției lui Lagrange față de translațiile infinitezimale în spațiu, rotațiile spațiale infinitezimale și translațiile infinitezimale în timp, rezultă legile de consevare ale impulsului mecanic, momentului cinetic, respectiv a energiei mecanice totale.
Faptul că Universul nostru este în expansiune accelerată, iar Universul complementar este în contracție accelerată, se explică prin trecerea cu precădere a particulelor universale din cel de-al doilea în primul prin mulțimea infinită de SVB.
Mai mult, “Teoria dipolilor vortex” oferă o demonstrație simplă pentru celebra relație dintre masă și energie descoperită de către Einstein. În acest scop, se impun câteva precizări. Masa unei particule elementare este egală cu masa antiparticulei corespunzătoare, valoarea comună fiind proporțională cu intensitatea fluxului de particule universale implicate în dipolul vortex prin care se modelează unitatea de contrarii particulă - antiparticulă.
Deși termenul de debit se întâlnește mai ales în mecanica fluidelor, am să mă folosesc totuși de această noțiune pentru a arăta o legătură mai exactă dintre masa unei particule elementare și masa particulelor universale implicate în dipolul vortex asociat. Masa particulei elementare este proporțională cu debitul masic al particulelor universale, mai precis, cu masa totală a particulelor universale care trec prin DV în unitatea de timp. Această dependență este sugerată de teorema lui Gauss pentru câmpul gravitațional.
Deschiderea sau închiderea unui DV presupune “apariția” respectiv “dispariția” simultană a particulei și antiparticulei asociate polilor acestuia. Este firesc să considerăm că masa unui DV este egală cu dublul valorii comune a maselor particulei elementare și antiparticulei corespunzătoare, iar energia de legătură coincide cu energia totală a particulelor universale implicate în ambii poli.
Având în vedere că particulele universale au doar energie cinetică, energia de legătură se poate calcula cu relația de mai jos:

Acest mesaj a fost modificat de către Vasile Tudor la data 17 May 2012, 08:07 PM

Imagine atașată
Imagine atașată


--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
Vasile Tudor
Trimis: 19 May 2012, 09:29 AM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.002
Înscris: 18 Jan 10


Teoria dipolilor vortex este un instrument eficient de abordare a realității obiective. Un exemplu elocvent îl reprezintă aplicarea modelului DV la studiul câmpului electromagnetic.
În electrodinamica clasică, câmpul electromagnetic este descris printr-un sistem complet de ecuații liniare cu derivate parțiale, numite ecuațiile lui Maxwell. Prin utilizarea teoremelor lui Stokes și Gauss-Ostrogradsky, din ecuațiile lui Maxvell se obțin formele integrale ale ecuațiilor câmpului electromagnetic.
Cuntificarea câmpului electromagnetic este analizată în electrodinamica cuantică, iar electrodinamica relativistă introduce tensorii câmpului electromagnetic, mărimi fizice invariante față de transformările Lorentz.
În sens clasic, câmpul electromagnetic reprezintă un ansamblu format dintr-un câmp electric variabil și un câmp magnetic variabil care se generează reciproc și se propagă în vid cu viteza luminii.
Pentru aprofundarea demersului cognitiv se impun unele precizări. Integralele de suprafață și curbilinii - întâlnite în formele integrale ale ecuațiilor câmpului electromagnetic – au semnificația de flux printr-o suprafață închisă respectiv de circulație pe o curbă închisă a vectorului implicat(intensitate a câmpului electric, inducție electrică, intensitate a câmpului magnetic, inducție magnetică).
Din punct de vedere fizic, se consideră că, divergența unui câmp vectorial măsoară productivitatea pe unitatea de volum a surselor câmpului într-un punct oarecare din spațiu. Sursele de câmp pot fi pozitive(izvoare) sau negative(puțuri), după cum divergența este pozitivă respectiv negativă. Dacă divergența este nulă în orice punct din spațiu, atunci câmpul nu are surse. Un astfel de câmp se numește solenoidal. Orice câmp solenoidal este rotorul potențialului vector al câmpului dat. Un câmp vectorial se numește irotațional dacă rotorul câmpului este nul în orice punct din spațiu. Un câmp irotațional se poate calcula prin gradientul unui unui potențial scalar, luat cu semn schimbat. Suprafețele caracterizate prin potențial scalar constant se numesc suprafețe echipotențiale. Circulația unui câmp irotațional este nulă, așa cum rezultă prin aplicarea teoremei lui Stokes pe o curbă închisă care delimitează o suprafață oarecare.
Vectorii unui câmp electric irotațional, E(x,y,z) , sunt tangenți la liniile de câmp, care se pot determina din relația diferențială vectorială, EŚdr = 0 . Spectrul liniilor de câmp oferă o imagine de ansamblu asupra direcției și orientării vectorilor câmpului și permit evaluarea modulului acestora, prin densitatea liniilor de câmp.
Teoria statistică clasică a fenomenelor electromagnetice a fost concepută de către Lorentz încă din anul 1895, prin adaptarea ecuațiilor lui Maxwell la câmpul microscopic al electronului aflat în vid. Pentru un ansamblu de electroni, câmpul macroscopic se obține prin mediere statistică asupra câmpurilor microcopice ale electronilor.
În acest cadru conceptual aplicăm modelul DV pentru a obține informații noi despre câmpul electromagnetic. De remarcat că, teorema superpoziției pentru câmpul rezultant - produs de un ansamblu de purtători de sarcină electrică - este evidentă în teoria dipolilor vortex, fiind o consecință logică a suprapunerii configurațiilor de particule universale. Din condiția conservării debitului de particule universale prin DV, rezultă dependența invers proporțională a concentrației particulelelor universale cu pătratul distanței față de centrul de discontinuitate.
Teorema lui Gauss pentru câmpul electric afirmă că sarcina electrică a unei particule elementare este egală cu fluxul inducției electrice printr-o sferă centrată pe aceasta, ceea ce sugerează că pot fi identificate cu sarcina electrică totală a particulelor universale care trec prin DV în unitatea de timp. În această interpretare, inducția electrică este egală cu densitatea curentului de particule universale implicate în DV. Pe baza acestui raționament se poate afirma că, legea lui Gauss pentru câmpul electric decurge firesc din condiția de conservare a debitului de particule universale participante la DV - prin care se modelează particula electrică.
Aceeași condiție implică dependența invers proporțională a concentrației particulelelor universale cu pătratul distanței față de centrul de discontinuitate. Prin calcule simple se demonstrează că inducția electrică D și intensitatea E a câmpului electric depind invers proporțional cu pătratul distanței față de centrul DV. Expresia potențialului electric V se obține din relația E = - grad V, unde “grad” este operatorul gradient.
Particulele universale cu moment cinetic propriu sunt caracterizate și printr-un moment magnetic propriu. În cazul materiei nestructurate, valorile medii ale momentelor cinetice și de spin sunt nule, deoarece axele de rotație ale particulelor universale pot avea orice orientare în spațiu. În schimb, la trecerea printr-un DV axele de rotație ale particulelor universale capătă o direcție privilegiată, având ca efect apariția momentelor cinetice și de spin nenule pentru particula elementară. Raționamentul se poate extinde la microparticule cu structură mai mult sau mai puțin complexă, care sunt în general modelate prin configurații de dipoli vortex.
Starea de magnetizare a corpurilor este caracterizată prin densitatea de volum a momentului magnetic, numită magnetizație sau intensitate de magnetizare. Magnetizația se poate descompune în două componente –una caracteristică materialului(magnetizație permanentă), iar cealaltă este dependentă de factori externi(magnetizație temporară).
Câmpul magnetic poate fi generat și de un curent electric, care reprezintă o mișcare ordonată de purtători de sarcină electrică. Explicația constă în modificarea structurilor DV asociate particulelor electrice în mișcare. În cazul particulelelor electrice în mișcare de translație uniformă apar linii închise de câmp magnetic, iar liniile radiale de câmp electric se răresc pe direcția vectorului viteză și se îndesesc pe cea perpendiculară. Liniile de câmp magnetic sunt de forma unor cercuri concentrice dispuse în plane perpendiculare pe direcția mișcării. Dacă mișcarea particulei electrice devine accelerată, atunci liniile de cîmp electric se curbează și se îndesesc pe direcția mișcării. În această situație, particulă electrică radiază energie în direcția și sensul vitezei, mai ales la viteze relativiste.
Un câmp electromagnetic care se propagă în spațiu constitue o undă electromagnetică. Vectorii E și H oscilează în fază și sunt perpendiculari atât între ei cât și pe direcția de propagare a undei electromagnetice, fiind legați prin relația vectorială, E = B x v .
Încă din anul 1900 Max Planck a formulat ipoteza că, radiația este emisă sau absorbită de oscilatorii microscopici ai substanței în porții discrete, numite cuante de energie. Este meritul Lui Einstein de a fi extins ipoteza lui Plank la propagarea radiației sub formă de flux de fotoni, concepție pe baza căreia a explicat în 1905 legile efectului fotoelectric extern. Următorul pas în cunoașterea realității obiective a fost făcut în 1923 de către Louis de Broglie, care a generalizat dualismul undă - corpuscul de la radiație la substanță.
Cuanta de energie poate fi absorbită de o particulă electrică liberă, dar și de către electronii legați în atomi sau molecule, atunci când valoarea sa corespunde energiei unei tranziții electronice de pe nivelul inițial pe un nivel energetic superior(postulatul tranzițiilor cuantice formulat de Niels Bohr).
Spre deosebire de sursele sonore sau de radiounde, atomii emit aleator trenuri de unde luminoase în toate direcțiile din spațiu, alfel spus, lumina este nepolarizată și necoerentă. Polarizarea luminii se poate obține prin fenomenele de refexie, refracție sau prin transmisie prin cristale birefringente. Coerența luminii se poate realiza cu ajutorul dispozitivelor interferențiale, dar și cu amplificatoarele și generatoarele cuantice de radiație. Efectul laser constă în amplicarea sau generarea luminii prin emisie stimulată, într-un mediu activ în care s-a realizat inversia de populație a electronilor pe nivelele energetice ale atomilor.
În modelul DV, unda electromagnetică se propagă prin oscilațiile transversale ale particulelor universale.
Pentru demonstrarea transversalității undei electromagnetice, se alege un sistem cartezian de coordonate având axa Ox paralelă cu direcția de propagare.
Oscilațiile longitudinale ale particulelor universale sunt imposibile, deoarece viteza acestora este constantă în modul.
Dacă particulele universale oscilează în planul Oxy, atunci vectorul (grad n), care are aceeași direcție cu E , este paralel cu Oy. Pe de altă parte axele de rotație ale particulelor universale, care au aceeași direcție cu H, nu pot fi decât paralele cu Oz, deoarece această axă este totdeauna perpendiculară pe traiectoriile acestora.
Astfel, se demontrează că, vectorii E, H și v sunt reciproc perpendiculari. Planul de oscilație Oxy al particulelor universale este considerat plan de polarizare al undei electromagnetice.
Mai multe detalii despre aplicarea teoriei dipolilor vortex la studiul câmpului electromagnetic sunt prezentate pe site-urile www.praxisinventica.com și www.voxinventica.com .
În concluzie, teoria dipolilor vortex permite abordarea câmpului electromagnetic, nu numai prin raționamente abstracte, bazate pe calcul matematic, ci și la nivel intuitiv, mai puțin riguros, dar cu o încărcătură bogată în semnificații. Desigur, este o primă încercare de explica unitar existența din perspective științifice și filozofice, prin integrarea coerentă a cunoștițelor actuale.

Acest mesaj a fost modificat de către Vasile Tudor la data 19 May 2012, 09:35 AM

Imagine atașată
Imagine atașată


--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
Vasile Tudor
Trimis: 19 May 2012, 06:10 PM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.002
Înscris: 18 Jan 10


Dincolo de orizont... Mesaj simbolic din necuprins.

Imagine atașată
Imagine atașată


--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
Vasile Tudor
Trimis: 20 May 2012, 09:59 AM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.002
Înscris: 18 Jan 10


QUOTE (indru @ 17 May 2012, 03:57 PM)

V-am mai spus, nu este pledoaria mea si nici macar nu este pesimista. Dimpotriva, mi se pare ceva extraordinar sa poti interpreta niste observatii experimentale, sa descoperi originile Universului, sa ajungi la concluzia ca exista materie si energie intunecata si ca destinul nostru a fost inscris in niste numere, inca de acum 15 miliarde de ani...

Creativitatea umana, de care vorbiti, este uimitoare si pe deplin manifesta in aceste teorii!

Așa cum am mai afirmat, am rezerve față de ipoteza Big Bang, conform căreia Universul s-a format dintr-o singularitate primordială superdensă și foarte fierbinte, printr-o “Mare Explozie”, în urmă cu aproximativ 13,7 miliarde de ani.
Dacă vreți, se poate face o corelare între concepția creaționistă și ipoteza Big Bang a apariției Universului.
În teoria unitară a cunoașterii, Universul este dual - fiind format din Universul nostru(în care se află polii care modelează materia) și Universul complementar(în care se află polii care modelează antimateria). Devenirea Universului dual este corelată cu unda cosmică pentru diferența concentrațiilor particulelor universale din cele două universuri.

Referitor la rolul numerelor în devenirea existenței, este bine de menționat curentul filozofic idealist elaborat de Pitagora și adepții săi, după care esența lucrurilor o reprezintă numerele, iar întregul Univers este o armonie de numere.
Eu nu cred că numerele determină esența lucrurilor, ci invers.
După părerea mea, numerele au fost introduse de către ființa inteligentă în procesul de abordare cantitativă(măsurare) a proceselor și fenomenelor din natură.
Sunt pe deplin conștient de importanța numerelor în cunoașterea realității obiective. De fapt, descifrarea enigmelor existenței se face prin modele matematice, mai mult sau mai puțin abstracte.
Din punct de vedere filozofic, se pune firesc întrebarea: cine are rol primordial, numerele sau structurile și transformările materiei?
Este corect să admitem că, schemele de structurare și devenire a existenței se reflectă la nivelul conștiinței prin numere, ființa umană având posibilitatea de a transforma lumea conform unor modele matematice. Altfel, am ajunge la o concepție idealistă despre existență...

Acest mesaj a fost modificat de către Vasile Tudor la data 20 May 2012, 10:02 AM

Imagine atașată
Imagine atașată


--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
Vasile Tudor
Trimis: 24 May 2012, 08:28 AM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.002
Înscris: 18 Jan 10


Legile de conservare a unor mărimi fizice admit o abordare interesantă în cadrul mecanicii analitice, fiind intrinsec legate de omogenitatea și izotropia spațiului, precum și de uniformitatea timpului, prin așa-numitele operații de simetrie(translația în spațiu, rotația spațială, translația în timp). Conform teoremei lui Noether, într-un sistem izolat fiecărei operații de simetrie îi corespunde o lege de conservare a unei mărimi fizice. Spre exemplu, din invarianța funcției lui Lagrange față de translațiile infinitezimale în spațiu, rotațiile spațiale infinitezimale și translațiile infinitezimale în timp, rezultă legile de consevare ale impulsului mecanic, momentului cinetic, respectiv energiei mecanice totale.
O nouă interpretare a legilor de conservare este oferită de teoria unitară a dipolilor vortex.
Pentru fixarea cadrului conceptual la care se raportează demersul cognitiv sunt necesare unele precizări.
Particulele universale au rol de purtători, nu numai pentru cuanta de energie, ci și pentru cuantele de masă, sarcină electrică, impuls mecanic și moment cinetic. Interacțiunile dintre particulele elementare se fac prin intermediul particulelor universale care transferă cuantele mărimilor fizice între dipolii vortex. Spre exemplificare, punerea în mișcare accelerată a unei particule elementare presupune efectuarea unui lucru mecanic, având ca efect modificarea debitului de particule universale prin dipolul vortex asociat, deci și a mărimilor fizice caracteristice.
O explicare a legilor de conservare este simplă, dacă se acceptă afirmația generală că, un sistem de particule elementare este izolat atunci când debitul total de particule universale prin de dipoli vortex asociați rămîne constant în timp. În acest caz, deși configurația de dipoli vortex se poate modifica în cursul interacțiunilor interne, mărimile fizice aditive(masa, sarcina electrică, energia, impusul mecanic, momentul cinetic) - transferate prin intermediul particulelor universale - se redistribuie astfel încât valoarea totală a acestora rămâne constantă în timp, alfel spus, se conservă.
Modelul dipolilor vortex poate fi folosit și la interpretarea unitară și coerentă a structurării materiei pe diverse nivele de organizare, de la microcosmos, la macrocosmos și megacosmos.
Pentru început, este bine de amintit că particulele universale se pot afla în trei stări cuantice distincte, de foton, neutrino și graviton, după cum rotația acestora se face în jurul unei axe perpendiculare sau paralele cu direcția de mișcare, respectiv nu au moment cinetic propriu.
Dipolii vortex simpli sunt asociați particulelor elementare fără structură internă, și anume: quarcurilor(up, down, charm, strange, top, beauty) și electronului, cărora le corespunde o anumită combinație a stărilor cuantice ale particulelor universale implicate.
Deschiderea sau închiderea unui dipol vortex presupune energii de ordinul energiilor relativiste ale particulelor elementare, calculate cu relația lui Einstein dintre masă și energie. Numai în intervale energetice înguste, centrate pe aceste valori, este asigurată stabilitatea dipolilor vortex asociați particulelor elementare fără structură internă. Ultima afirmație nu intră în contradicție cu presupunerea că, timpul mediu de viață al electronului este practic infinit, deorece “energia de legătură” a unui dipol vortex are valori foarte mari, care nu pot pot fi atinse în acceleratorii actuali de particule în care au loc recții nucleare. S-ar putea ca în interiorul unor stele, unde au loc procese de fuziune nucleară la temperaturi foarte mari, energiile rezultate să atingă valorile de prag necesare pentru apariția unor dipoli vortex.
Particulele elementare care au structură internă - mai mult sau mai puțin complexă - sunt configurații rezultate prin interacțiunea dipolilor vortex.
În prezent, se știe că:
- nucleonii proton și neutron sunt sisteme de trei quarcuri p(uud), n(udd);
-hadronii, sunt particule elementare complexe, care interacționează electromagnetic, tare și slab, de tipul mezonilor(fomați din două quarcuri) și al barionilor(formați din trei quarcuri).
Nucleele atomice sunt formate din nucleoni(Z protoni, A-Z neutroni, Z=număr atomic, A=număr de masă), care interacționează între ei prin forțe nucleare cu rază scurtă de acțiune, însă sunt mult mai intense decât decât forțele electrice de respingere dintre protoni. În cadrul atomilor, forțele electrice de atracție asigură formarea învelișului electronic al nucleelor. Atomul este neutru din punct de vedere electric, deoarece sarcina electrică negativă a celor Z electroni din învelișul electronic compensează sarcina pozitivă a celor Z protoni din nucleu. Atomii se unesc între ei prin legături chimice și formează molecule.
Următorul nivel de organizare a materiei corespunde stărilor de agregare ale substanței.
În starea gazoasă a substanței, atomii și moleculele au o mișcare dezordonată, datorită proceselor aleatoare de ciocnire, forțele de interacțiune la distanță fiind neglijabile. De aceea gazele nu au nici formă, nici volum propriu, fiind expansibile(ocupă întreg volumul avut la dispoziție).
În cazul lichidelor, moleculele se află la distanțe mult mai mici decât moleculele gazelor. Forțele intermoleculare sunt relativ mari, fiecare moleculă fiind obligată să se miște temporar în interiorul unei “celule” formate din moleculele vecine. După un interval de timp, molecula poate să părăsească celula și să treacă într-o celulă vecină. Modelul celulelor explică proprietatea de curgere a lichidelor și faptul că acestea au volum propriu.
Starea solidă a substanței poate fi de tip amorf sau cristalin. Spre deosebire de solidele amorfe, cristalele au particulele constituente dispuse ordonat în spațiu în nodurile unor rețele cristaline. Primele se topesc prin înmuiere, iar celelelalte au temperaturi de topire bine determinate.
Formarea cristalelor este determinată de legăturile cristaline dintre particulele constituente, care asigură stabilitatea structurii în condiții obișnuite de temperatură. Legăturile cristaline de tip Van der Waals, ionice, covalente și metalice determină formarea cristalelor moleculare, ionice, semiconductoare, respectiv a metalelor.
La nivelul cosmic se manifestă cu precădere interacțiunile gravitaționale, care asigură formarea sistemelor planetare, a sistemelor stelare și a galaxiilor din Univers.
Teoria unitară a dipolilor vortex oferă o viziune dialectică asupra existenței.
Universul nostru, format din materie, coexistă cu Universul complementar, format din antimaterie. Ele nu sunt izolate, ci interacționează prin intermediul singularităților vortex bipolare, prin care fac schimb de particule universale. Diferența dintre concentrațiile particulelor universale din cele două universuri poate fi descrisă printr-o undă cosmică duală, care are un rol esențial în devenirea existenței. În această interpretare, Universul nostru se află într-o buclă de expansiune, iar Universul complementar, într-o buclă de contracție.
Dualitatea existenței poate fi abordată la nivel abstract, ca Univers cvadridimensional dual, având în comun axa timpului, prin care se stabilește univoc relația cauză-efect(principiul cauzalității). În acest context, nu se poate vorbi de limite spațio-temporale ale Universului, ci numai de transformarea sa permanentă, conformă unor legități cu valabilitate universală.




Imagine atașată
Imagine atașată


--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
Vasile Tudor
Trimis: 25 May 2012, 06:14 AM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.002
Înscris: 18 Jan 10


Argumentele prezentate până acum arată că "Teoria unitară a dipolilor vortex" permite interpretarea coerentă a cunoștințelor actuale din știință și are o deschidere largă către filozofie și religie.


--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
Vasile Tudor
Trimis: 31 May 2012, 05:57 AM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.002
Înscris: 18 Jan 10


Așa cum am mai afirmat, sunt pentru predarea integrată a disciplinelor școlare. O viziune "scientica nova" este benefică pentru educație.

Imagine atașată
Imagine atașată


--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
Vasile Tudor
Trimis: 2 Jun 2012, 03:44 PM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.002
Înscris: 18 Jan 10


Argumente pentru teoria dipolilor vortex

Imagine atașată
Imagine atașată


--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
Vasile Tudor
Trimis: 3 Jun 2012, 08:39 AM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.002
Înscris: 18 Jan 10


Dipolul vortex - o poartă fascinantă dintre cele două lumi

Imagine atașată
Imagine atașată


--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
Vasile Tudor
Trimis: 3 Jun 2012, 05:21 PM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.002
Înscris: 18 Jan 10


Suntem fiii Terrei, o magnifică navă care ne poartă prin istorie spre tulburătoarele enigme ale cunoașterii.

Imagine atașată
Imagine atașată


--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
Vasile Tudor
Trimis: 4 Jun 2012, 06:08 PM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.002
Înscris: 18 Jan 10


Rațiunea dublată de pasiune este ca o catedrală desăvârșită prin rezonanță.

Imagine atașată
Imagine atașată


--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
Vasile Tudor
Trimis: 5 Jun 2012, 06:22 AM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.002
Înscris: 18 Jan 10


În sprijinul profesorilor de fizică.
Menționez că demonstrația îmi aparține.

Acest mesaj a fost modificat de către Vasile Tudor la data 5 Jun 2012, 06:26 AM

Imagine atașată
Imagine atașată


--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
Vasile Tudor
Trimis: 7 Jun 2012, 01:37 PM


Utilizator avansat
****

Grup: Members
Mesaje: 3.002
Înscris: 18 Jan 10


Sub semnul reflecției

Imagine atașată
Imagine atașată


--------------------
Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont.
My Webpage
Mesaj personal
Top
0 utilizator(i) citesc acest subiect (0 vizitatori și 0 utilizatori anonimi)
0 utilizator(i):

OpțiuniPagini: (94) 1 2 [3] 4 5 ... Ultimul » Răspunde la acest subiectSubiect nou Sondaj nou

 

 
  © 2002 SIVECO Romania SA. All Rights Reserved